Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Guvernul crede că restricţiile vor reduce răspândirea virusului, medicii spun că măsurile sunt prea blânde şi vin prea târziu

A fost prima zi de restricţii din a doua carantină, iar efectele le vom vedea peste cel mult o lună, promit oficialii. Din spital, situaţia se vede altfel. Medicii cred că măsurile luate nu au avut la bază studii şi cred că restricţiile vin oricum mult prea târziu.

de Denisa Morariu-Tamaş

la 09.11.2020 , 19:46

  • Guvernanţii au decis şi închiderea teraselor acoperite cu folii de plastic.
  • Ministrul sănătăţii a fost unul din ultimii clienţi ai unei astfel de terase.

După ce luni de zile autorităţile au anunţat că nu e nevoie de măsuri restrictive, azi România a petrecut prima zi în din noua carantină. Rezultatele le vom vedea în 3-4 săptămâni, promit oficialii.

Ludovic Orban: Sunt decizii care, cu siguranţă, vor afecta anumite categorii ale oamenilor, românilor. Le cer scuze, dar trebuie să luăm aceste măsuri. A nu lua nicio măsură înseamnă lipsă de responsabilitate.

Nelu Tătaru, Minstrul Sănătăţii: Suntem într-un moment în care dacă respectăm acele reguli impuse avem acel ciclu de 21-28 de zile în care ar trebui să vedem o scădere de cazuri.

Vezi și

Specialiştii văd altfel situaţia. Medicul Octavian Jurma, cel care a făcut estimări ce s-au adeverit în privinţa evoluţiei epidemiei la noi, crede că măsurile vin prea târziu şi nu sunt neapărat cele mai eficiente.

Octavian Jurma, medic: În cele două săptămâni care s-au scurs cu cântărirea acestor decizii, numărul de cazuri, în România, a urcat de la 5.000 de cazuri pe zi la 10.000 de cazuri pe zi. Chiar dacă obţinem o frânare de 50%, ea ne va duce la situaţia în care am fost acum exact două săptămâni. Va lua 2 săptămâni să ne dăm seama dacă aceste măsuri funcţionază sau nu. Iar dacă descoperim că nu, ce facem? Rămânem la un platoul de 15.000 cazuri? Nu ne permitem unul nici de 5.000 cazuri. Eu sunt avocatul unei carantine europene.

Emilian Popovici, vicepreşedinte Societatea de Epidemiologie: Începem cu un set de măsuri care nu avem de unde să știm dacă sunt suficente, datorită complexității situației. Nu ne rămâne decât să urmărim evoluţia situaţiei, să facem evaluări periodice şi să tragem concluziile. Este o tatonare, dacă vreţi.

Medicul Cristian Oancea a identificat alte locuri de răspândire a virusului.

Cristian Oancea: În primul rând transportul în comun, unde nu s-au respectat măsurile de prudență și de purtatul măștii. În al doilea rând, petrecerile adolescenților sau tinerilor care au fost făcute fără niciun discernământ și în al treilea rând la locul de muncă, unde sunt fabrici, unde se lucrează la bandă, unde sunt colectivități mai extinse.

Decizia de închide pieţele nu se bazează pe calcule precise, recunosc chiar autorităţile.

Oana Nicolescu, DSP: Strict pe pieţe nu există nicio rată în aceste pieţe, fluxul de oameni e extraordinar de mare şi nu puteai să ai o certitudine că se respectă toate măsurile.

Toată ţara e în carantină de noapte pentru a- i ţine pe tineri acasă, explică oficialii.

Ludovic Orban: Când nu sunt sub supravegherea părinţilor, bunicilor sau a profesorilor, adolescenţii sunt, cum să zic, răspândaci de virus.

Oana Nicolescu, DSP: Orele acestea reprezentau un pericol pt tineri pentru că problema cea mare acolo e. Îi mai găseam pe la terase, în parcuri. Cred că vom reuși prin această măsură să stopăm răspândirea infecției

Guvernanţii au decis şi închiderea teraselor acoperite cu folii de plastic. Ministrul sănătăţii a fost unul din ultimii clienţi ai unei astfel de terase. A fost filmat seară trecută alături de ministrul mediului costel alexe şi alte 4 persoane într-un iglu închis. Niciunul nu purta mască

Explicaţia premierului.

Ludovic Orban: Nu era în vigoare restricţia

În România astăzi unul din patru români testaţi a fost depistat pozitiv.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Denisa Morariu-Tamaş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Guvernul crede că restricţiile vor reduce răspândirea virusului, medicii spun că măsurile sunt prea blânde şi vin prea târziu