Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Guvernul a reintrodus șomajul tehnic. Câți bani pot primi angajații și liberii profesioniști afectați de pandemie

Guvernul a aprobat reintroducerea şomajului tehnic pentru angajaţii şi liberii profesionişti afectaţi de suspendarea, limitarea sau chiar întreruperea unor activităţi din cauza situaţiei pandemice, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

de Redactia Observator

la 19.01.2022 , 16:44

bani românești Guvernul a reintrodus șomajul tehnic. Cât bani pot primi angajații și liberii profesioniști afectați de pandemie - Shutterstock (imagine ilustrativă)

"Astăzi în şedinţa Guvern am propus spre aprobare şi a fost şi aprobată o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri de protecţie socială atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, dar şi pentru ceilalţi profesionişti, mă refer aici la sportivi, antrenori şi alte categorii de liberi profesionişti. În această ordonanţă am reintrodus, practic, acordarea şomajului tehnic şi reglementăm aceste noi măsuri de protecţie socială atât de necesare pe această perioadă, când, din cauza situaţiei pandemice, există riscul de a suspenda, limita sau chiar întrerupe activitatea. Este acea indemnizaţie de şomaj de 75% din salariul aflat în plată, dar nu mai mult de salariul 75% din salariul mediu brut pe ţară folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022", a declarat Marius Budăi, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Condiții pentru acordarea șomajului tehnic. Inspecția Muncii va face controale

Ministrul a apreciat aprobarea actului normativ, subliniind că a existat şi o solicitare în acest sens în cadrul Consiliului Naţional Tripartit din partea partenerilor sociali, transmite AGERPRES. El a precizat, întrebat în acest sens, că respectarea prevederii privind acordarea şomajului tehnic va fi monitorizată prin controale efectuate de Inspecţia Muncii.

Articolul continuă după reclamă

Pentru menţinerea locurilor de muncă, noul act normativ prevede:

Pe acelaşi subiect

Pentru angajaţi:

  - acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021. Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, până la 31 martie 2022, în situaţia suspendării temporare a contractului individual de muncă (CIM) din iniţiativa angajatorului, pe perioada stării de alertă;

  - măsura se aplică şi salariaţilor angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcţiile teritoriale de sănătate publică cu excepţia celor aflaţi în concediu medical şi care primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă.

Indemnizaţia se plăteşte din bugetul asigurărilor de şomaj la cererea angajatorului, însoţită de lista persoanelor care beneficiază şi de declaraţia pe propria răspundere, documente transmise electronic la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Actul normativ instituie, în cazul angajatorilor, posibilitatea de decontare atât a indemnizaţiei de şomaj tehnic, cât şi a indemnizaţiei pentru reducerea timpului de lucru (OUG nr. 132/2020). Aceste măsuri pot fi acordate fie pentru salariaţi diferiţi, în aceeaşi perioadă din lună, fie pentru acelaşi salariat, în perioade diferite din lună.

Pentru profesionişti:

  - acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din câştigul salarial mediu brut reglementat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, din bugetul de Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru :

      - profesionişti, reglementaţi la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

      - persoanele fizice care obţin venituri din drepturile de autor şi drepturile conexe, conform Legii nr. 8/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    - persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare.

Sportivii, antrenorii, medicii, asistenţii medicali, maseurii, kinetoterapeuţii şi cercetătorii din domeniul sportiv primesc o indemnizaţie de 75% din drepturile aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut, dacă contractul de activitate a fost suspendat din iniţiativa structurii sportive.

Acest tip de indemnizaţie se acordă, din bugetul de stat, în baza unei cereri şi a declaraţiei pe propria răspundere, însoţite de documentul care atestă întreruperea temporară a activităţii. Actele trebuie transmise electronic la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială.

Ordonanţa de urgenţă prevede şi o serie de măsuri complementare

 - persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea a două indemnizaţii, atât în calitate de angajat, cât şi în cea de profesionist, vor beneficia de o singură indemnizaţie, în cuantumul cel mai avantajos, respectiv cea acordată în calitate de profesionist;

 - indemnizaţia acordată în baza acestei ordonanţe de urgenţă se ia in calcul la stabilirea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului;

 - profesioniştii care vor primi indemnizaţia acordată în baza OUG aprobate vineri vor putea solicita şi indemnizaţia pentru reducerea timpului de lucru în cuantum de 41,5% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Documentul modifică şi legislaţia privind acordarea concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor. Astfel, perioadele în care persoanele beneficiază de indemnizaţiile acordate în baza OUG nr.111/2021 (indemnizaţie de şomaj), vor fi incluse în perioadele luate în calcul la stabilirea drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor şi a altor drepturi prevăzute de OUG nr.111/2010.

Actul normativ stabileşte şi verificările pe care Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială le poate face în privinţa solicitărilor de decontare transmise de furnizori, răspunderea asupra modului de aplicare a schemei de compensare pentru clienţii casnici revenind exclusiv acestora din urmă, prin modificarea art. 2 din  OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.259/2021, cu modificările ulterioare.

Ministrul Muncii, Marius Budăi a afirmat că aceste măsuri sunt necesare în această perioadă în care, din cauza situaţiei pandemice, există riscul de a se suspenda, limita sau chiar întrerupe activitatea. 

”Ne bucurăm că am reuşit să aprobăm această Ordonanţă pentru că în discuţiile pe care le-am avut cu Consiliul Naţional Tripartid, partenerii sociali au solicitat acest lucru şi le-am promis atunci că în termen cel mai scurt vom introduce aceste măsuri", a mai declarat ministrul Marius Budăi. 

Ministrul Muncii a afirmat că recomandă controale în această perioadă, pentru respectarea prevederilor legate de şomajul tehnic. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Guvernul a reintrodus șomajul tehnic. Câți bani pot primi angajații și liberii profesioniști afectați de pandemie