Antena Meniu Search
x

Îi porţi mereu, fără să le ştii povestea! OCHELARII de SOARE, de la gladiatori, la un accesoriu indispensabil

A venit vara, aşa că un accesoriu indispensabil sunt, cu siguranţă, ochelarii de soare. De diferite culori, mărimi şi modele, aceştia ne protejează ochii împotriva razelor solare. Dar câţi ştiu istoria lor?!

A venit vara, aşa că un accesoriu indispensabil sunt, cu siguranţă, ochelarii de soare. De diferite culori, mărimi şi modele, aceştia ne protejează ochii împotriva razelor solare. Dar câţi ştiu istoria lor?!

În timpul imperiului roman, împăratului Nero îi plăcea să privească luptele gladiatorilor prin smaralde, pentru a-şi proteja ochii de soare. Este posibil ca oamenii să fi folosit şi alte materiale ca să îşi protejeze ochii de razele solare, însă o evidentă cât de cât exactă există abia la începutul secolului al XII-lea, în China.

UN ACCESORIU FOLOSIT DOAR DE CEI BOGAŢI!

Tot acum sunt atestate şi primele rame de ochelari. Invenţia nu proteja însă ochii de razele UV, atât de dăunătoare, şi nici nu ajută persoană care îi purta să vadă mai bine (de fapt, ei îi înrăutăţeau purtătorului vederea). Dar deoarece soarele strălucea necontenit, oamenii au început să îi folosească. La început, numai cei mai bogaţi dintre chinezi şi-i permiteau.

Există documente antice care descriu că judecătorii chinezi purtau ochelari de soare din cristal pentru a-şi ascunde expresiile faciale în timpul interogării martorilor.

PRIMELE LENTILE COLORATE!

Pe la mijlocul secolului XVIII, în jurul anului 1752, James Ayscough a început să experimenteze cu lentile colorate. Ayscough credea că ochelarii cu nuanţe precum albastru sau verde ar putea corecta unele deficienţe de vedere, neavând vreun interes în ceea ce privea protecţia importiva razelor solare.

STARURILE DE LA HOLLYWOOD AU DUS OCHELARII LA UN ALT NIVEL!

La începutul anilor 1900, folosirea ochelarilor de soare a devenit tot mai răspândită, mai ales printre vedetele de cinema. Se credea că purtarea ochelarilor era un mod de a evita să fie recunoscuţi, dar un motiv alternativ la problema era faptul că aveau ochii înroşiţi de la reflectoarele puternice în faţa cărora trebuiau să stea pe timpul filmărilor.

Acest stereotip a persistat o bună perioadă şi după îmbunătăţirile în calitatea filmelor, dar odată cu introducerea filtrelor ultraviolet, această problemă a fost eliminată.

1937, ANUL ÎN CARE S-AU VÂNDUT ZECI DE MILIOANE DE OCHELARI ÎN SUA!

În anul 1929, Sam Foster a început producţia în masă a ochelarilor de soare ieftini. El a descoperit o piaţă nouă pe plajele din Atlantic City, unde a început să-şi vândă ochelarii. În 1937, s-a raportat că s-au vândut în jur de 20 de milioane de ochelari de soare, numai în SUA, dar s-a estimat că numai 25% din purtătorii de ochelari de soare aveau nevoie de aceştia pentru a-şi proteja ochii.

Ochelarii de soare polarizaţi au apărut pentru prima dată în anul 1936, când Edwin H. Land a început să experimenteze fabricarea de lentile cu filtrul Polaroid patentat chiar de el.

Designerii au creat mii şi mii de modele, însă materialele folosite sunt aceleaşi. Aplicaţiile, culorile şi modelele ne fac cu ochiul şi orice persoană are acum o pereche de ochelari de soare. Nu numai pentru completarea look-ului, ci şi pentru protejarea ochilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Îi porţi mereu, fără să le ştii povestea! OCHELARII de SOARE, de la gladiatori, la un accesoriu indispensabil