Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Îl resuscitau. N-au reuşit". Bărbatul spulberat de un motociclist pe Calea 13 Septembrie era poliţist local şi urma să iasă la pensie. Cum putea fi evitat accidentul

Neatenţia şi viteza i-au fost fatale! Un poliţist local, care îşi plimba câinele prin cartierul în care locuia, a fost spulberat de un motociclist, după ce ar fi încercat să traverseze bulevardul printr-un loc nepermis. Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a atacat legea care le permite șoferilor cu permis categoria B să conducă și motociclete. Atenţie, imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

de Ana Grigore

la 03.01.2024 , 19:20

Totul s-a întâmplat pe Calea 13 Septembrie din sectorul 5 al Capitalei. Motociclistul, un tânăr de 25 de ani, ieşise la plimbare prin oraş cu doi prieteni. În imaginile surprinse de camera montată pe una dintre motociclete se observă cum tânărul porneşte în trombă de la semafor. După doar câţiva metri, se produce tragedia. 

Bărbatul care traversa printr-un loc nepermis a fost lovit în plin. Atât pietonul, cât şi câinele pe care îl plimba au fost spulberaţi. 

Impactul a fost devastator. Motocicleta a lovit şi o maşină parcată pe marginea şoselei şi a mutat-o din loc

Vezi și

Ana Grigore, reporter Observator: Impactul a fost devastator, înainte să se oprească, motocicleta a lovit o maşină parcată pe marginea şoselei şi a mutat-o din loc. S-a oprit abia la 200 de metri distanţă faţă de locul accidentului. 

Pe acelaşi subiect

Proprietarul maşinii: Vă daţi seama, maşina asta nu are 100 de kg. Deci dacă ne punem patru inşi, n-o mutăm din loc, aşa cum a mutat-o el. Deci cam ce viteză putea să aibă.

Imediat, zona a fost împânzită de mai multe echipaje de salvare. 

MartorăÎl resuscita. N-au reuşit. În momentul cand traversa l-a spulberat. N-a mai avut timp să schiţeze, să facă nimic. 

Bărbatul de 56 de ani care şi-a pierdut viaţa era angajat la poliţia locală

Bărbatul de 56 de ani care şi-a pierdut viaţa era angajat la poliţia locală a municipiului Bucureşti. Anul acesta ar fi împlinit 30 de ani de vechime în muncă şi spera să se pensioneze.

Bărbat: Era un om foarte cumsecade. Îşi plimba mereu câinele. Şi băiatul ăla avea foarte mare viteză. Dacă ieşea un copil după minge, că e şi parc acolo, ce se întâmpla? 

Bărbat: E foarte periculos, asta e o zonă foarte periculoasă şi se circulă cu viteză, mai ales când e liber, se circula cu viteză. 

Tânărul care conducea motocicleta a scăpat cu răni minore

Tânărul care conducea motocicleta a scăpat, miraculos, cu răni minore: are un deget rupt. 

Oana Pîrvan, Brigada Rutieră: Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest şi aparatul drugtest, rezultatele indicate fiind zero, respectiv negativ.

Cum putea fi evitat accidentul mortal: "Viteza oricum era prea mare"

Accidentul ar fi putut fi evitat, spun specialiştii, dacă motociclistul ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum. 

Dan Murariu, club motociclişti: Viteza oricum era prea mare, nepotrivită acestui spaţiu. La 5 grade, când temperatura scade sub cinci grade, deja cauciucul devine dur. În momentul când tu încerci să frânezi cu motocicleta pe această suprafaţă, te duci ca şi cum te-ai duce cu patinele.

Klaus Iohannis a atacat, azi, la CCR legea care ar fi permis șoferilor cu permis categoria B să conducă și motocicletele cu o capacitate de 125 cmc. În fiecare an, în România, îşi pierd viaţa, în medie, 100 de motociclişti. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Îl resuscitau. N-au reuşit". Bărbatul spulberat de un motociclist pe Calea 13 Septembrie era poliţist local şi urma să iasă la pensie. Cum putea fi evitat accidentul