Antena Meniu Search
x

Incendiu la Mănăstirea Tărcuța din Neamț. O femeie a suferit arsuri la nivelul feței și brațe

O femeie de 45 de ani a suferit arsuri în incendiul de la Mănăstirea Tărcuța, județul Neamț. Pompierii anunță că biserica a fost salvată de la incendiu, fiind afectată doar fațada.

de Redactia Observator

la 19.07.2022, 21:54

Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, la Mănăstirea Tărcuța din comuna Tarcău, pompierii fiind alertați de un pelerin. La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat, la chilii, casa praznicală, magazii și gater, cu posibilitatea propagării la biserică și la pădure.

O femeie de 45 de ani a suferit ușoare arsuri la nivelul feței și brațe, dar a refuzat transportul la spital, relatează mediafax.ro.

Misiunea a fost dificilă din cauza cantității mari de materiale combustibile (lemn, mase plastice și bunurile din încăperi) și inflamabile (uleiuri și carburanți). Forțele de intervenție au localizat incendiul și se lucrează pentru lichidarea lui. De asemenea, au fost evacuate o parte din bunurile din interiorul casei praznicale.

Biserica a fost salvată de la incendiu, fiind afectată doar fațada acoperită cu lambriu din pvc. Alimentarea autospecialelor a fost făcută dintr-un pârâu, la o distanță de aproximativ 2 km, unde au fost amenajate puncte de alimentare a acestora.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Incendiu la Mănăstirea Tărcuța din Neamț. O femeie a suferit arsuri la nivelul feței și brațe