Incendiu la Spitalul Judeţean Reşiţa. A fost activat Planul Roșu, după un scurtcircuit la un aparat RMN
Un fum dens a cuprins miercuri după-amiază una dintre încăperile Spitalului Judeţean Reşiţa, după un scurtcircuit produs în timpul lucrărilor de montare a unui aparat RMN. Autorităţile au activat Planul Roşu de intervenţie, iar mai multe persoane au fost evacuate preventiv.
Potrivit ISU Caraş-Severin, fumul a apărut într-una dintre încăperile în care se monta un aparat RMN şi unde a avut loc un scurt-circuit la instalaţia electrică.
”Au fost evacuate câteva persoane, de la Secţia de Chirurgie, de la etajul 1 şi de la etajul al doilea, unde este maternitatea, câteva paciente au fost mutate în Secţia de Ginecologie”, a declarat Remus Bojunescu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin.
Intervenţia a durat aproximativ 20 de minute, timp în care pompierii au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de comandă şi echipaje de coordonare, alături de conducerea ISU prezentă la faţa locului.
Pacienţi evacuaţi din saloanele afectate de fum
Având în vedere situația, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar pentru protecția pacienților au fost evacuate mai multe persoane din zonele afectate de fum. De la etajul 1 au fost mutați 22 de pacienți la secția ORL, iar de la etajul 2, unde se află maternitatea, șapte paciente au fost relocate la Ginecologie, în timp ce la etajele superioare s-a impus doar aerisirea și ventilarea saloanelor.
Pentru evacuarea rapidă a fumului a fost trimis și un ventilator de mare capacitate. La ora 15:55, situația a fost declarată sub control, iar Planul Roșu de intervenţie a fost dezactivat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰