Antena Meniu Search
x

Incendiu la Spitalul TBC "Sfântul Andrei" din Valea Iaşului, de lângă Curtea de Argeş. Zeci de pacienţi şi medici au fost evacuaţi

Alertă la Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Andrei Valea Iaşului din Argeş, acolo unde un incendiu care a izbucnit în această dimineaţă a mobilizat imediat autorităţile. 

Alertă la Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Andrei Valea Iaşului din Argeş, acolo unde un incendiu care a izbucnit în această dimineaţă a mobilizat imediat autorităţile. 

Din primele informaţii, ambele etaje au fost inundate de fumul dens, zeci de pacienţi fiind evacuaţi.

Doar 17 pacienți au fost evacuați de către ISU, dintre care doi pe targă, restul fiind scoşi de către personalul  spitalului. 

Momentan, nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale.

La aceast oră intervin mai multe echipaje ISU pentru a căuta sursa incendiul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că alerta a fost dată în jurul ore 6:30, autorităţile fiind sesizate că la spital este o mare degajare de fum. 

Au fost trimise două autospeciale şi o ambulanţă.

"Şi noi am participat la evacuarea pacienţilor", a declarat Epure, care a precizat că energia electrică este intreruptă în clădire pentru a se putea stabili cauza incendiului.

Reprezentantul ISU a spus că incendiul nu s-a manifestat cu flacără, ci doar cu degajare foarte mare de fum, şi nicio persoană nu a fost rănită.

La această oră, incendiul este lichidat, iar pacienţii revin în saloane.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde preferaţi să vă cazaţi în vacanţă, la hotel sau închiriaţi un apartament?

Observator » Evenimente » Incendiu la Spitalul TBC "Sfântul Andrei" din Valea Iaşului, de lângă Curtea de Argeş. Zeci de pacienţi şi medici au fost evacuaţi