Video Incendiu puternic pe un câmp de lângă Capitală. Flăcările au amenințat o magistrală de gaz și au oprit circulația trenurilor
Alertă lângă Capitală. Zeci de mii de metri pătraţi de vegetaţie au luat foc pe un câmp din apropiere de localitatea Buftea. Flăcările se apropiau periculos de calea ferată, astfel că circulaţia trenurilor a fost oprită. În apropiere, există şi o magistrală de gaze. Pompierii se luptă şi acum să stingă incendiul.
Flăcările uriaşe au înghiţit suprafeţe uriaşe de teren. Iar fumul gros s-a ridicat la zeci de metri înălţime.
"De peste oră nu e tensiune de aici până la următoarea staţie."
Pentru că exista pericolul ca vâlvătaia să se extindă pe calea ferată, dar şi pe un drum naţional, autorităţile au oprit circulaţia trenurilor.
Bogdan Dinu, reporter Observator: "Trenurile s-au pus în mişcare după mai bine de 30 de minute pe această rută. Autorităţile au cerut oprirea curentului electric pe calea ferată pentru ca pompierii să poată interveni şi să stingă incendiul de vegetaţie. Aşteaptare din câmp a nemulţumit călătorii."
Martor: "E staţia de gaze acolo..."
16 autospeciale au fost trimise în teren. Localnicii din Buftea au stat cu frica în sân. La marginea localităţii există o magistrală de gaze.
"Staţia de gaz? Unde este? In spatele caselor?"
"În spatele caselor, acolo. Este destul de aproape de case. Este foarte periculos. Dacă traversează staţia principală care alimentează Bucureştiul...Este conductă de un metru diametru. "
"Au venit pompierii. Am mai fost şi noi, i-am mai ajutat şi noi cu ce am putut."
Flăcările sunt coontrolate în acea zonă, însă pericolul nu a trecut.Momentan, pompierii nu au reuşit să stbilească de la ce a izbucnit incendiul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰