Video Incendiul din curtea Protecției Copilului Bacău, la o săptămână după ce mașina directorului a fost făcută scrum
O mână criminală ar fi dat foc azi-noapte la mai multe maşini, aflate în curtea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău. Opt autoturisme şi un microbuz au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a fost lichidat de pompieri şi din fericire nu au existat victime. Pentru că circumstanţele izbucnirii incendiului sunt neclare, s-a deschis o anchetă pentru a se afla ce s-a întâmplat.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Alarma s-a dat în jurul orei 1.30, când cel care a sunat la 112 a spus că nouă autovehicule sunt compet cuprinse de flăcări chiar în curtea Direcției pentru Protecția Copilului din Bacău. Vorbim despre opt mașini și un microbuz, care au fost arse aproape în totalitate.
Pentru că flăcările se manifestau la compartimentul motor a fiecărei mașini în parte, autoturismele nefiind parcate toate una lângă cealaltă, imediat s-a ridicat suspiciunea faptului că focul ar fi fost pus intenționat. Lucru care a fost ulterior confirmat de polițiștii care fac acum verificări pentru a-l găsi pe cel sau pe cei care au pus focul noaptea trecută.
Mașina directorului DGASPC Bacău, incendiată în urmă cu o săptămână
Situația nu este însă singulară. În urmă cu o săptămână, mașina de serviciu a directorului de la Protecția Copilului Bacău a fost de asemenea incendiată, se pare tot în mod intenționat.
Nu se știe nici în acel caz cine ar fi pus focul sau care au fost motivele care au stat la baza întregii întâmplări. Din fericire, nu vorbim despre victime, ci doar despre pagube materiale, care se ridică la câteva zeci de mii de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰