Incendiul izbucnit la un service auto din cartierul bucureştean Berceni a fost stins. Imagini de la faţa locului
Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la un service auto din cartierul bucureştean Berceni, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor care s-au întins pe aproximativ 100 de metri pătraţi.
UPDATE 22.20 Incendiul care a izbucnit, marţi seară, la un service auto din cartierul bucureştean Berceni, a fost stins după o intervenţie de circa 40 de minute a mai multor echipaje de pompieri.
Incendiul care a izbucnit, marţi seară, pe Şoseaua Berceni, la numărul 52, la o clădire cu un etaj, a fost stins, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
Intervenţia pompierilor a durat circa 40 de minute, la început flăcările fiind mari. Focul a cuprins o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi din service-ul auto aflat la parterul clădirii.
Ştirea iniţială
Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la un service auto din cartierul bucureştean Berceni, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor care s-au întins pe aproximativ 100 de metri pătraţi.
Incendiul a izbucnit pe Şoseaua Berceni, la numărul 52, la o clădire cu un etaj, cu destinaţie multiplă: service auto, magazin şi locuinţă, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
El a precizat că incendiul se manifestă la service, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. Deoarece sunt flăcări mari, dispozitivul pompierilor este suplimentat, a precizat Vasile.
În prezent sunt alocate patru autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare, o autoscară şi un echipaj SMURD, potrivit sursei citate.
Nicio persoană nu a fost rănită în incendiu, a mai precizat Daniel Vasile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰