Video Incident bizar pe cerul României: o aeronavă de mici dimensiuni a survolat spaţiul aerian fără a se identifica. Patrulele F-16 au escortat-o în Bulgaria
Un incident bizar s-a petrecut în această după amiază, 8 iunie, în sudul României. O aeronavă de mici dimensiuni a survolat spaţiul aerian al României, venind din Ungaria, fără a se identifica.
![Incident bizar pe cerul României: o aeronavă de mici dimensiuni a survolat spaţiul aerian fără a se identifica. Patrulele F-16 au escortat-o în Bulgaria Incident bizar pe cerul României: o aeronavă de mici dimensiuni a survolat spaţiul aerian fără a se identifica. Patrulele F-16 au escortat-o în Bulgaria](https://img.observatornews.ro/0/2022/6/8/474216/avion-4c88e212.webp?w=430&f=2&v=2)
Un avion bimotor de două persoane, de tipul Beechcraft, a intrat în spaţiul aerian al României în jurul orei 17.49, prin zona Oradea. A urmat apoi traseul Caransebeş - Drobeta Turnu Severin. Avionul a intrat în spaţiul aerian al României însoţit de o patrulă aeriană maghiară formată din două avioane de luptă JAS 39 Gripen. O dată intrată în spaţiul aerian românesc, aeronava a fost preluată de două F-16 ale Forțelor Aeriene ale SUA, apoi de alte două F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
Potrivit autorităţilor, avionul nu a manifestat un comportament ostil, dar nu a dorit să comunice cu piloţii de pe F-16-urile din patrula aeriană şi nici nu a răspuns în vreun fel la semnalele acestora. Piloţii maghiari au raportat aceeaşi problemă. În timpul survolului din România, avionul a intrat timp de două minute şi în spaţiul aerian al Serbiei. Patrula aeriană românească a escortat avionul până în spaţiul aerian al Bulgariei.
Conform informaţiilor Observator, avionul misterios s-ar afla acum la sol, în Bulgaria. Anchetatorii bulgari încearcă să afle ce s-a întâmplat, de unde venea şi încotro se îndrepta şi ce intenţii avea pilotul avionului.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰