Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Înfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş, atacată de PNL şi PMP la Curtea Constituţională

PNL şi PMP au atacat la Curtea Constituţională înfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş​.

de Redactia Observator

la 13.02.2018 , 12:48

Parlamentarii PNL şi PMP au atacat la Curtea Constituţională înfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş​.

Un grup de 50 de parlamentari PNL şi 16 parlamentari PMP au atacat, marţi, la Curtea Constituţională (CCR) legea privind înfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş. Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a afirmat că înfiinţarea liceului reprezintă „ambiţiile Ungariei de a-i umili pe români în anul Centenarului”, iar deputatul PNL Florin Roman a susţinut că această lege „deschide o cutie a Pandorei”.

„În anul Centenarului cred că trebuie să discutăm despre lucruri care ne unesc, care reprezintă tot ceea ce este solid şi de perspectivă pentru toţi cetăţenii României. Considerăm că minorităţile sunt o bogăţie pentru această ţară, însă, atunci când se trece linia roşie, trebuie să acţionăm. Decizia aberantă a PSD şi a celorlalţi sateliţi de a susţine un demers care nu are nimic în comun cu revendicările unei minorităţi din România trebuie sancţionate”, a declarat Tomac.

Articolul continuă după reclamă

El susţine că există temei de neconstituţionalitate în această lege şi critică „ambiţiile Ungariei de a-i umili pe români în anul Centenarului”.

”Ăsta este motivul pentru care astăzi am contestat la CCR, împreună cu colegii din PNL, legea privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş. Considerăm că există suficient temei de neconstituţionalitate în această lege şi credem că ambiţiile Ungariei de a-i umili pe români în anul Centenarului trebuie reduse, nu încurajate. Acest troc politic trebuie condamnat (...) Credem că, dincolo de obiective politice, există interesul naţional cu care nu trebuie să ne jucăm şi noi am acţionat în acest sens”, a continuat Tomac.

De asemenea, deputatul PNL Florin Roman a susţinut că legea este „profund neconstituţională”, aceasta deschizând „o cutie a Pandorei”. Roman a afirmat că acest liceu este un „tain” pe care majoritatea PSD-ALDE l-a plătit UDMR pentru a susţine deciziile lor.

„Avem de-a face cu o lege profund neconstituţională. Nu trebuie să fi mers prea mult la şcoală, ca e maghiară, că e română, să înţelegi că nu poţi trece peste Legea educaţiei naţionale, să înfiinţezi o unitate distinctă printr-o lege separată. Se deschide o cutie a Pandorei extrem, extrem de periculoasă. Se trece cu buldozerul peste autonomia locală, peste separaţia puterilor în stat şi, practic, discutăm deschis despre tain pe care PSD-ALDE îl plăteşte liderilor UDMR pentru susţinerea unui Guvern anti-economic şi anti-naţional”, a spus deputatul PNL.

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat săptămâna trecută, cu 71 voturi „pentru”, 20 voturi „împotrivă” şi o abţinere proiectul legislativ al UDMR pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusiv în limba maghiară.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi reuşit să prindeţi fonduri în programul Casa Verde?
Observator » Evenimente » Înfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş, atacată de PNL şi PMP la Curtea Constituţională