Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bucureştenii primesc informaţii false privind vaccinarea. Pliantele au sigla ministerului, UNICEF şi OMS

Pliante false despre vaccinarea copiilor au început să fie răspândite în Bucureşti. Hârtiile conţin înformaţii greu de crezut, însă poartă siglele unor importante organizaţii modiale şi chiar a ministerului Sănătăţii.

de Redactia Observator

la 05.09.2018 , 15:09

Pliante false despre vaccinarea copiilor au început să fie răspândite în Bucureşti. Hârtiile conţin înformaţii greu de crezut, însă poartă siglele unor importante organizaţii modiale şi chiar a ministerului Sănătăţii.

Semnatara broşurilor este o asociaţie care se declară împotriva vaccinării de orice fel a copiilor, iar în pliantele respective, se afirmă că vaccinul ar conţine fetuşi avortaţi, precum şi alte informaţii aproape imposibil de crezut.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Sănătăţii a reacţionat imediat, precizând că vaccinurile utilizate in Romania sunt sigure si eficace, fiind verificate dupa cele mai inalte standarde de calitate existente in lume.

Autorităţile precizează că se delimiteaza ferm  de campania de dezinformare  si manipulare referitoare la ineficienta si riscurile vaccinarii, aparuta in spatiul public pe retelele de socializare sau prin materiale tiparite distribuite in zone aglomerate sau in cutiile postale. 

De asemenea, ministerul precizează că autorii campaniei initiate impotriva vaccinarii utilizeaza fara aprobarea Ministerului Sanatatii sau al partenerilor sai identitatea vizuala a campaniei precum insemnele oficiale ale insitutiilor partenere, iar materialele contin informatii false care pot induce in eroare parintii si pot pune in pericol sanatatea populatiei.

"Condamn  gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalitati  iresponsabile de dezinformare, cu consecinte grave pentru sanatatea populatiei. Am insa convingerea ca populatia nu poate fi pacalita cu astfel de tertipuri si voi  continua sa fac tot ce imi sta in putere  pentru  ca parintii sa fie informati corect  astfel incat sa ia cea mai buna decizie, de a-si vaccina copiii si de a le asigura astfel o viata sanatoasa. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili sa raspunda pentru faptele lor ce pun in pericol sanatatea publica",  a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

Campania de răspândire a informaţiilor false privind vaccinarea copiilor vine în contextul în care mii de copii nevaccinaţi s-au îmbolnăvit de rujeolă în acest an, cu un număr crescând în ultimele zile din luna august. Statistica e îngrijorătoare, înregistrându-se şi 59 de decese.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a făcut publice noi date privind evoluţia cazurilor de rujeolă în România în ultimul an, până la data de 31 august 2018. Numărul cazurilor confirmate a crescut la 15.109, 59 dintre bolnavi murind în acest interval.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Bucureştenii primesc informaţii false privind vaccinarea. Pliantele au sigla ministerului, UNICEF şi OMS