Foto Înghițită de ape sub ochii celor dragi. O femeie s-a înecat în râul Strei, iar alte cinci persoane, inclusiv trei copii, au fost la un pas să aibă aceeași soartă
Sfârșit dramatic pentru o femeie de 57 de ani. A fost înghițită de ape chiar în fața celor dragi, în râul Strei, în Hunedoara. Alte cinci persoane, inclusiv trei copii, au fost în același pericol, fiind salvate de oameni care au fost martori la incident.
Cei șase au intrat să facă o baie când au fost trași de curenți. Femeia a fost scoasă din ape în stop cardiorespirator și în ciuda eforturilor medicilor nu a mai putut fi salvată.
Ce spun salvatorii
În această după amiază, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că mai multe persoane care se aflau la scăldat în râul Strei, pe raza localității Strei, nu au mai putut ieși din apă din cauza curenților puternici.
La locul solicitării, ISU Hunedoara a trimis de urgență, două autospeciale de primă intervenție și comandă, două autospeciale dotate cu modul de prim ajutor, o ambulanță SMURD și autospeciala destinată intervențiilor în mediul acvatic.
- O fetiţă a murit înecată cu un hotdog, sub ochii îngroziţi ai părinţilor, într-un restaurant din Washington....
- ANIMAȚIE. Cum a murit înecată sub ochii părinților fetița de 3 ani din Cluj. Vecinii povestesc momente dramatice
- O fetiță de 3 ani a murit după ce a căzut în groapa săpată de tatăl ei, în curtea casei din Cluj. Copila s-a...
- O fată de 12 ani s-a înecat sub privirile surorii mai mari, după ce a fost prinsă de un vârtej. Copila a fost...
De asemenea, la locul evenimentului a fost solicitat și elicopterul SMURD Arad. În sprijinul pompierilor au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.La fața locului, pompierii au constatat faptul că 6 persoane, dintre care 3 adulți și 3 copii, care se aflau în râul Strei, au fost luate de curenți, odată cu creșterea nivelului apei.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, alte persoane aflate în zona respectivă, au reușit să scoată toate cele 6 victime la mal. Din nefericire, o femeie în vârstă de 57 de ani a fost găsită în stop cardio respirator și în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de către medicul de pe elicopterul SMURD.
Celelalte 5 victime (un bărbat în vârstă de 33 de ani, o femeie în vârstă de 30 de ani, 3 minore cu vârstele de 3, 4 și respectiv 17 ani) au fost monitorizate de către echipajele SMURD și SAJ la locul evenimentului și ulterior, au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigații medicale suplimentare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰