Observator » Evenimente » Înscenau accidente ca să ia bani de la asigurări. Un administrator de service auto ar fi coordonat reţeaua

Înscenau accidente ca să ia bani de la asigurări. Un administrator de service auto ar fi coordonat reţeaua

Înscenau accidente ca să ia bani de la asigurări. Un administrator de service auto ar fi coordonat reţeaua - Sursa: Profimedia
Denisa Vladislav | Timp citire: 2 minute
Publicat la 11.06.2026, 21:49 | Modificat la 11.06.2026, 21:50

Administratorul unui service auto din judeţul Cluj este suspectat că ar fi pus la punct şi coordonat o serie de accidente rutiere produse intenţionat, cu scopul de a obţine despăgubiri de la societăţile de asigurări. Ancheta arată că acesta ar fi fost sprijinit de mai mulţi angajaţi, în total nouă persoane fiind plasate sub control judiciar.  

"La data de 10 iunie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Dej, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au pus în executare 10 mandate de aducere emise pe numele a 10 persoane bănuite într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, înşelăciune privind asigurările, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, şantaj, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat", a transmis, joi seară, IPJ Cluj.

Instituţia citată a precizat că, în perioada 2024 - 2026, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Dej, administrator al unui service auto, ar fi coordonat şi organizat producerea intenţionată a mai multor accidente rutiere soldate cu pagube materiale, în scopul inducerii în eroare a societăţilor de asigurare şi obţinerii unor despăgubiri necuvenite.

"În cadrul activităţii infracţionale, acesta ar fi beneficiat de sprijinul unor angajaţi ai societăţii comerciale, fiind provocate în mod intenţionat accidente rutiere pentru care ulterior au fost întocmite documente ce conţineau date nereale privind împrejurările producerii evenimentelor, locul producerii acestora şi identitatea conducătorilor auto implicaţi", arată poliţiştii.

Articolul continuă după reclamă

Opt persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.

De asemenea, bărbatul de 31 de ani a fost reţinut, ulterior fiind plasat şi el sub control judiciar.