Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis: Alegerile parlamentare trebuie să fie la termen, majoritatea PSD este una ilegitimă

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că avem nevoie de alegeri pentru ca România să aibă un Parlament funcțional, într-o perioadă care se anunță grea. Iohannis a subliniat că pandemia nu se va termina nici în martie, anul viitor, și că majoritatea actuală a PSD nu face decât să pună piedici Guvernului.

de Ana Maria Ghiarasim

la 21.10.2020 , 18:47

Klaus Iohannis susține o conferinta de presa Klaus Iohannis susține o conferinta de presa - Presidency
  • Presedintele Klaus Iohannis a declarat că alegerile parlamentare nu trebuie amânate, ele fiind esențiale pentru ca România să aibă un Legislativ valid.
  • Iohannis a subliniat că ”majoritatea PSD-istă e ilegitimă și nu mai reflectă voința reală a românilor”.

Declarațiile președintelui vin în ziua în care au fost 4.848 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de infecții cu coronavirus de la începutul pandemiei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Principalele declarații ale președintelui Iohannis: 

- Mâine va fi ultima zi în care se mai pot depune candidaturile pentru alegerile parlamentare. Intrăm în linie dreaptă pentru scrutinul din 6 decembrie.

- Alegerile parlamentare sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura optiune democratică validă care să ne permită să avem un legistativ valid. Ele nu trebuie amanate ptr ca un partid sau altul să se simtă mai bine pregătit.

- Alegerile trebuie să aibă loc la termen. E fundamental pentru cum vom gestiona la începutul anului viitor pandemia.

- Actuala majoritate PSD-istă e ilegitimă, nu mai reflectă voința reală a românilor. Ce a făcut această majoritate toxică din martie, de când ne confruntăm cu epidemia? A pus umărul la rezolvarea crizei? Nu, dimpotrivă.

- Să nu uităm de ziua de ieri, când celebrul autor al OUG 13, Florin Iordache, a fost votat de Parlament ca președinte al Consiliului Legislativ. Totul pentru ai lor, nimic pentru cetățeni.

- Actuala situație e îngrijorătoare și mă tem că pandemia nu va lua sfârșit nici în perioada următoare, cum fals lasă de înțeles unii.

- Un lucru e cert: mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. După această dată, dacă nu au loc alegeri, parlamentarii nu mai pot vota legi organice, ci doar legi simple. Ar fi catastrofal pentru România într-o perioadă foarte gravă să nu avem parlament funcțional.

- Acum o lună au fost alegerile locale, o premieră nedorită de nimeni. Autoritățile au organizat foarte bine ziua votului din punct de vedere sanitar. Avem deci experiența acestui scrutin care ne permite să organizăm alegerile parlamentare.

- Campania electorală implică însă multă prudență și respectarea strictă a regulilor. 

Întrebare: Se ia în calcul carantinarea Capitalei și a altor județe cu rată de infectare peste 3 la mie?

Klaus Iohannis: Această propunere trebuie să vină în primul rând de la experți, încă nu am văzut o asemenea propunere. Eu nu îmi doresc să ajungem la carantinarea Bucureștiului

Întrebare: Numirea lui Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ. Cum vedeți disputa  generată între PNL și USR înaintea alegerilor parlamentare?

Klaus Iohannis: Cred că această alegere a facut să fie lumea atata de supărată încât încearcă să caute vinovați în loc să caute soluții. Ar fi ciudat dacă s-ar certa, petnru că în definitiv aici ar câștiga majoritatea toxică PSD. 

Întrebare: De ce ați rămas pe margine și nu ați utilizat pârghiile legale pe care le aveți la îndemână pentru a da coerență deciziilor luate în pandemie? Exemplul cu pelerinajul de la Iași.

Klaus Iohannis: Am rămas destul de decident. Dar e destul de evident că unele autorități s-au bâlbâit, e puțin pus. E clar că autoritățile trebuie să își intre mai bine în rol, sp fie mai bine organizate, să prevadă evenimentele. Lucrurile sunt duse la autoritatea locală pentru că acolo trebuie luate deciziile. Acest principiu al subsidiarității e valoros în democrațiile consolidate. La noi, unele autorități mai au mult de învățat.

Întrebare: Putem avea încredere în oameni care au trecut deja prin 5-6 partide? Veți interzice traseismul politic?

Klaus Iohannis: Dacă ajungem să decid și eu ce scriem într-o nouă Constituție, fiți sigur că voi insista să scriem acolo ceva despre interzicerea traseismului. Acest traseism falsică rezultatul votului popular. Odată și o dată trebuie să ne trezim și să facem ordine în această harababură parlamentară.

Întrebare: Guvernul candidează la alegeri. Activitatea guvernamentală va fi afectată de campania electorală?

Klaus Iohannis: E evident că pentru guvernanți vine o perioadă un pic mai dificilă, dar mi se pare normal ca majoritatea membrilor unui guvern să fie parlamentari, altfel ajungem foarte repede la un guvern de esență mai degrabă tehnică. 

Întrebare: Cum evaluați lipsa de comunicare a autorităților cu privire la pandemie?

Klaus Iohannis: Da, vă dau dreptate. Cu siguranță autoritățile vor învăța acest lucru. Pot să recomand cu căldură autorităților să se adreseze mai frecvent opiniei publice.

Întrebare: Cum apreciați că abia de acum începe o evaluare în spitale în privința infecțiilor nosocomiale?

Klaus Iohannis: Am un material amplu legat de raportarea infecțiilor, mi se pare o temă de o gravitate deosebită și voi insista să fie tratată ca atare.

Întrebare: Dacă zece liberali ieșeau din sală nu exista cvorum la numirea lui Florin Iordache. De ce nu au procedat așa liberalii?

Klaus Iohannis: Ar fi fost o variantă bună, nu știu de ce nu au făcut-o, nu am discutat cu ei.

Întrebare: Parlamentul European a adoptat un raport în care e reafirmat sprijinul UE pentru Rep. Moldova. Alegerile de acolo, de la 1 noiembrie, ar putea reprezenta un test pentru democrație?

Klaus Iohannis: Nu e treaba președintelui ROmâniei să facă o evaluare despre alegerile din altă țară. Sunt politicieni acolo, experți, oameni interesați de consolidarea democrației și toată lumea ar face bine să contribuie la un scrutin cât se poate de relevant și bine organizat.

Întrebare: Dacă USR va condiționa intrarea la guvernare de numirea unui alt premier, veți numi pe altcineva?

Klaus Iohannis: Nu comentez spusele unor politicieni. Toată această poveste se încadrează în povești de campanie. Ludovic Orban rămane prima variantă de premier.

Întrebare: Se ia în calcul o testare în masă în România, având în vedere noul recod de Covid-19 anunțat astăzi?

Klaus Iohannis: În primul rând nu avem capacitatea, în al doilea rând nu e recomandată. Faptul că am ajuns la 37.000 de teste pe zi e un lucru de apreciat dacă ne gândim de unde am pornit. Testarea în masă nu e recomandată decât de persoane care vor să pară interesante.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că va reuşi Donald Trump să pună punct războiului din Ucraina?
Observator » Evenimente » Klaus Iohannis: Alegerile parlamentare trebuie să fie la termen, majoritatea PSD este una ilegitimă