Video La un pas de moarte, după ce un cauciuc a explodat iar maşina s-a răsturnat. Patru persoane au ajuns la spital
Patru persoane au fost ajuns la spital după ce unul dintre cauciucurile maşinii în care se aflau a explodat, iar autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Totul s-a petrecut pe DN 24, în judeţul Iaşi. Imediat, zona a fost împânzită de echipaje de intervenţie, iar medicii le-au oferit primul ajutor victimelor.
Traficul din zonă a fost oprit minute în şir pe ambele sensuri de mers.
Ce spun poliţiştii
Astăzi, 6 iulie 2025, în jurul orei 13:45, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au fost solicitate să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN 24, la ieșirea din localitatea Schitu Duca, pe sensul de mers către Vaslui.
La locul evenimentului au fost direcționate de urgență două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor (ASAS) din cadrul Detașamentului 2 Iași, cu 10 subofițeri, alături de un echipaj de prim ajutor calificat SMURD din cadrul ISU Iași și echipajul de salvare aeriană (ESA) din cadrul Unității Speciale de Aviație Iași. În sprijin a fost trimis și un echipaj medical de ambulanță al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că în accident a fost implicat un singur autoturism, răsturnat în afara părții carosabile, în urma exploziei unuia dintre pneuri. În interiorul acestuia se aflau patru persoane, toate conștiente și neîncarcerate.
Victimele au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale și, ulterior, toate au fost transportate la unități spitalicești din municipiul Iași pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Traficul rutier pe DN 24 a fost blocat temporar pe ambele sensuri de mers pentru facilitarea intervenției echipajelor de urgență, fiind reluat treptat după finalizarea operațiunilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰