Antena Meniu Search
x

Video Legea care permite alăptatul în public a fost adoptată de Parlament. Cei care interzic acest lucru riscă amenzi de până la 2.000 de lei

Legea care permite alăptatul în spaţiul public şi care prevede şi amenzi pentru cei care interzic acest lucru a primit votul final astăzi în Parlament. Proiectul care a stârnit nenumărate controverse şi reacţii se află de trei ani în Parlament. Între timp, în spaţiul public, sunt nenumărate femei care susţin că sunt încă privite acuzator atunci când îşi alăptează bebeluşii în locuri publice. 

de Larisa Bernaschi

la 03.06.2021, 21:31

Vezi și

La aproape patru ani din momentul în care acest proiect de lege a fost depus în Parlament, abia astăzi s-a găsit consens între toate partidele parlamentale astfel încât proiectul de lege prin care cei care nu le lasă pe mamele care vor să alăpteze copii de până în doi ani în spaţii publice vor putea fi amendaţi destul de aspru.

Spre exemplu, pentru o persoană fizică amenzile se ridică până la 500 de lei, iar dacă vorbim despre o persoană juridică, adică în momentul în care o mămică spre exemplu vrea să îşi alăpteze copilul într-un restaurant sau într-un spaţiu comercial şi aceasta nu este lăsată, amenzile se ridică până la 2.000 de lei.

Într-un consens rar întâlnit în parlament, astăzi s-a votat acest proiect de lege. Mai este un ultim pas pentru ca legea să intre în vigoare şi anume să ajungă la preşedintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Evenimente » Legea care permite alăptatul în public a fost adoptată de Parlament. Cei care interzic acest lucru riscă amenzi de până la 2.000 de lei