Lideri ai Uniunii Europene condamnă intrarea dronei ruseşti în România: "E o escaladare imprudentă"
Lideri ai Uniunii Europene şi-au exprimat solidaritatea cu România, după intrarea unei drone ruseşti în spaţiul aerian al ţării noastre. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că prezenţa dronelor ruseşti în spaţiul aerian românesc reprezintă o "încălcare flagrantă" a suveranităţii europene. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a catalogat incursiunea dronei ruseşti pe teritoriul României drept o "escaladare imprudentă", potrivit Agerpres.
"Incursiunea Rusiei în spaţiul aerian românesc constituie încă o dată o încălcare flagrantă a suveranităţii UE şi o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale. Suntem solidari cu România. Lucrăm îndeaproape cu România şi cu toate statele membre pentru a proteja teritoriul UE", a declarat Ursula Von der Leyen.
La rândul său, Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, a declarat că "încălcarea spaţiului aerian românesc de către drone ruse este o încălcare inacceptabilă a suveranităţii unui stat membru al Uniunii Europene''
''Această escaladare imprudentă ameninţă securitatea regională. Ne exprimăm solidaritatea cu România'', a adăugat şefa diplomaţiei europene.
Sâmbătă seara, populaţia din comunităţile aflate în imediata apropiere a nordului judeţului Tulcea, inclusiv cea din municipiu, zonă aflată la graniţa cu Ucraina, a primit două mesaje de alertă extremă şi a fost îndemnată să se adăpostească în locuri sigure, în contextul în care o dronă rusească a fost detectată în spaţiul aerian al României.
"Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche, România, spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa, Ucraina, n.r.) şi a părăsit spaţiul aerian naţional în dreptul localităţii Pardina, îndreptându-se către Ucraina", se arată într-un comunicat al MApN.
În acest context, aeronave F-16 şi Eurofighter Typhoon, pilotate de militari români şi germani, au monitorizat zona, până la ora 21:30, şi au primit autorizarea de a doborî ţinta, potrivit sursei amintite.
"Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ţinta, vizual şi radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluţiei. Piloţii au primit autorizarea de a doborî ţinta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul", a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel.
Încălcările de către Rusia ale spaţiului aerian al NATO nu sunt considerate accidente
Ministrul de externe al României, Oana Ţoiu, a declarat că va "aborda acţiunile Rusiei la Adunarea Generală a ONU, îndemnând la o respectare internaţională strictă a sancţiunilor".
"Trebuie să creştem efectiv costul acţiunilor flagrant ilegale şi provocatoare ale Rusiei prin adoptarea rapidă a celui de-al 19-lea pachet de sancţiuni şi a întregului spectru de măsuri din cadrul operaţiunii NATO Santinela Estică", a precizat şefa diplomaţiei române.
Forţele Aeriene Poloneze şi aliaţii săi din NATO au fost, de asemenea, mobilizate sâmbătă pentru a acoperi spaţiul aerian polonez, după ce au primit rapoarte despre o posibilă ameninţare din partea dronelor ruseşti în regiunile de frontieră cu Ucraina, ceea ce a forţat şi închiderea aeroportului din Lublin.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunţat o nouă iniţiativă militară numită "Santinela Estică", ce urmăreşte să consolideze apărarea flancului estic al Alianţei, în urma invadării spaţiului aerian polonez de către dronele ruseşti de miercurea trecută.
Financial Times citează o declaraţie făcută duminică de ministerul de externe ceh, Jan Lipavsky, care a declarat că incidentul petrecut în România a întărit ideea că încălcările de către Rusia ale spaţiului aerian al NATO nu sunt accidentale.
"Rusia continuă să provoace. Noaptea trecută (sâmbătă seara - n.r.), a fost rândul României. Nu cred în greşelile Rusiei. Ca aliaţi în NATO rămânem vigilenţi. Rusia trebuie să plătească un preţ concret pentru provocările împotriva NATO. De aceea (Republica Cehă) susţine noi sancţiuni împotriva Rusiei", a declarat Jan Lipavsky.
Ambasadorul rus la Bucureşti, convocat la MAE
România l-a convocat duminică pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Vladimir Lipaev, la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României de o dronă rusească în cursul zilei de 13 septembrie 2025.
"Partea română a transmis protestul ferm faţă de acest act inacceptabil şi iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranităţii României. Astfel de situaţii recurente determină escaladarea şi amplificarea ameninţărilor la adresa situaţiei de securitate regionale. S-a solicitat părţii ruse să ia neîntârziat toate măsurile care se impun pentru a evita pe viitor încălcarea spaţiului aerian al României", a informat MAE într-un comunicat de presă.
Ambasada Rusiei în România a comentat duminică seară, pe Facebook, incidentul de sâmbătă seară, acuzând autorităţile române că s-au "grăbit să anunţe că ar fi vorba de o dronă rusească" şi Ucraina de "provocare intenţionată".
"Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spaţiul aerian al ţării şi s-a grăbit să anunţe că ar fi vorba de o dronă rusească. În acest sens, pe 14 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Rusiei (Vladimir Lipaev - n.r.) pentru a-i transmite 'protestul ferm' al autorităţilor române. În cursul discuţiei, însă, niciuna dintre întrebările adresate cu privire la identificarea dronei care ar fi pătruns în spaţiul aerian român nu a primit un răspuns concret şi convingător. Având în vedere lipsa unei confirmări obiective a provenienţei naţionale a aparatului zburător, protestul părţii române a fost respins ca fiind nefondat şi nejustificat. Ambasadorul a subliniat că toate circumstanţele indică faptul că, în realitate, a avut loc o provocare intenţionată a regimului de la Kiev, care, temându-se de un eşec militar inevitabil şi de răspunderea pentru crimele comise atât împotriva poporului rus, cât şi a celui ucrainean, încearcă disperat, prin orice mijloace, să implice alte state europene într-o aventură militară periculoasă împotriva Federaţiei Ruse", se menţionează în postarea ambasadei ruse.
Preşedintele Ucrainei: Suntem gata să-i învăţăm pe toţi partenerii noştri cum să se apere
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exprimat disponibilitatea ţării sale de a oferi expertiză partenerilor Ucrainei, potrivit AFP.
"Suntem gata să-i învăţăm pe toţi partenerii noştri cum să se apere. Toată lumea poate vedea că ruşii studiază modalităţi de a aduce războiul în Polonia şi în statele baltice. Armata rusă testează şi România", a comentat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cursul serii de duminică, în discursul către cetăţenii ucraineni.
"Desigur, NATO are rachete Patriot, alte sisteme şi avioane de vânătoare puternice, dar în Ucraina avem soluţii mult mai puţin costisitoare, mai masive şi mai sistematice împotriva dronelor ruseşti", a subliniat Zelenski.
Şeful statului ucrainean a insistat totodată că "armata rusă ştie exact încotro se îndreaptă dronele sale şi cât timp pot opera în aer. Rutele lor sunt întotdeauna calculate. Aceasta nu poate fi o coincidenţă, o greşeală sau iniţiativa unor comandanţi de nivel inferior. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia - şi exact aşa acţionează. Paşi mici la început şi, în cele din urmă, pierderi mari", a mai spus preşedintele ucrainean.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰