Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Locomotivă în flăcări pe ruta Constanţa-Bucureşti. 1.300 de pasageri au rămas blocaţi pe şine

Au fost clipe de panică pentru 1.300 de călători care se aflau într-un tren CFR! La doar câteva minute după ce a plecat din Constanţa, locomotiva garniturii a fost cuprinsă de flăcări şi oamenii au fost evacuaţi. Trenul care venea din Mangalia avea deja o oră întârziere şi trebuia să ajungă în Craiova, aseară, la ora 22.

de Redactia Observator

la 01.09.2025 , 08:16

Cinci minute, atât a mers trenul care a plecat din Constanţa cu o întârziere de aproape o oră. 1.300 de oameni au aşteptat continuarea călătoriei pe şine. 

"S-a oprit dintr-odată trenul şi după aceea am coborât jos şi am venit încoace. Ardea", spune un călător.

"Mecanicul trenului IR 1996 a anunţat la ora 15:44 că locomotiva degajează fum. Au fost scoase de sub tensiune linia 1 şi linia 2 pentru a se putea interveni la faţa locului", a declarat Cătălin Schipor, reprezentant CFR.

Articolul continuă după reclamă

Locomotiva, considerată una dintre cele mai performante din dotarea CFR, a fost modernizată în urmă cu doar patru ani.

"Cele 15 vagoane fuseseră deja decuplate de la locomotivă, incendiul manifestându-se la nivelul pantografului", susţine Oana Manoilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

După trei ore de aşteptare, o nouă locomotivă a fost cuplată la garnitura care a plecat spre Craiova. Şi nu au fost singurii călători care au avut de suferit! La doar câteva ore distanţă, un alt tren CFR, care a plecat din Mangalia spre Bucureşti Nord a rămas blocat în câmp, după ce locomotiva acestuia s-a defectat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Locomotivă în flăcări pe ruta Constanţa-Bucureşti. 1.300 de pasageri au rămas blocaţi pe şine