Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lovitură dură pentru manelistul Dani Mocanu. Procurorii DIICOT: 'A obţinut bani de pe urma prostituatelor de lux' (Foto)

Lovitură dură pentru manelistul Dani Mocanu. Procurorii DIICOT au trimis în judecată dosarul în care acesta este acuzat de proxenetism.

de Redactia Observator

la 20.03.2018 , 16:47

Lovitură dură pentru manelistul Dani Mocanu. Procurorii DIICOT au trimis în judecată dosarul în care acesta este acuzat de proxenetism.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa l-au trimis în judecată pe manelistul Dani Mocanu, alături de Ionel Anton zis 'Lupu', Florin Anton, Ionuţ Vişinescu, Marian-Ionel Tătărăscu, Romario Mocanu, Ionuţ-Alexandru Oţelea, Stelian Bolboaşă, Marius Constantin Anghel, Gheorghe Anton şi Ioana Anton.

Toţi vor fi judecaţi într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism şi spălare de bani.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2011 şi până în septembrie 2017, Ionel Anton a constituit gruparea infracţională organizată la care au aderat şi ceilalţi suspecţi, precum şi alte persoane cercetate în Marea Britanie.

Scopul acestora era de a coordona o vastă reţea de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani pe teritoriile României şi Angliei.

Manelistul Dani Mocanu este acuzat ca ar fi plasat prostituate de lux liderului gruparii

Prostituatele erau plătite cu cardul în Marea Britanie

"S-a reţinut că tinerele racolate de către inculpatul Anton Florin practicau prostituţia în Londra, fiind cazate în imobile închiriate de către membrii grupării, situate în diverse cartiere, respectiv Hendon, Colindale, Ilford, etc. În fiecare imobil practicau prostituţia cel puţin 2-3 tinere care erau supravegheate și protejate de către oamenii de încredere ai inculpatului  Anton Ionel.

Pentru fiecare prostituată, unul dintre membrii grupării, a creat conturi pe site-uri de profil cu anunţuri prin care acestea îşi ofereau serviciile sexuale contra cost. Taxele de înregistare a profilurilor erau achitate de regulă din conturi bancare ale liderului grupării, dar și ale altor membri, deschise la unități bancare din Marea Britanie.

Sumele de bani obținute din proxenetism erau, de regulă, transferate în România prin societățile de profil, folosindu-se intermediari sau persoane interpuse, dar și personal de către membrii grupării care se deplasează frecvent pe ruta România-Marea Britanie", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Dani Mocanu este acuzat ca ar fi plasat liderului gruparii mai multe prostituate de lux

Dani Mocanu, plasator de prostituate de lux

"În vara anului 2016, inculpatul Anton Ionel a intrat în relaţii infracţionale cu  inculpatul Mocanu Daniel și fratele acestuia,inculpatul  Mocanu Nando- Ionuț, ambii fiind implicați în activităţi de proxenetism. Astfel, inculpatul Mocanu Daniel i-a plasat inculpatului Anton Ionel o persoană de sex feminin, cetățean român cu domiciliul în Republica Moldova, ce anterior practicase prostituţia în Dublin, Irlanda, şi care mai apoi, la sfârşitul anului 2016, a practicat prostituția sub protecţia grupării într-una dintre locațiile închiriate din Londra.

S-a reţinut că inculpatul Mocanu Daniel i-a plasat  periodic prostituate de lux inculpatului Anton Ionel, pentru a întreţine raporturi sexuale,  o parte din sumele de bani revenind inculpatului Mocanu Daniel", au precizat procurorii în referatul de trimitere în judecată.

Dosarul în care Dani Mocanu este acuzat de proxenetism va fi judecat de Tribunalul Dâmboviţa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Lovitură dură pentru manelistul Dani Mocanu. Procurorii DIICOT: 'A obţinut bani de pe urma prostituatelor de lux' (Foto)