Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lucrări digitale ale celebrului artist pop-art Andy Warhol, descoperite după 30 de ani

Lucrări digitale ale excentricului artist Andy Warhol au fost descoperite după 30 de ani într-un loc neașteptat.

de Redactia Observator

la 25.04.2014 , 09:00

Câteva opere de artă digitale au fost găsite întâmplător pe dischetele deținute de artist pe vremea când folosea unul din primele modele de calculator personal, un Amiga Commodore.

Aceste lucrări erau destinate promovării calculatorului Amiga Commodore, marketat la acea dată drept un terminal high-end pentru utilizarea în scop personal.

Odată cu demodarea acestui model de calculator personal au fost date uitării și operele de artă ale graficianului. Asta până într-o zi când cineva a descoperit pe YouTube o înregistrare a lui Andy Warhol cu Debbie Harris (Blondie) demonstrând ”experiența Amiga”. Acesta a insistat pe lângă curatorii muzeului Warhol să i se alăture în căutarea operelor pierdute ale artistului.

Articolul continuă după reclamă

Cercetătorii au descoperit în final lucrările pe niște dischete aflate în posesia Universității Carnegie Mellon, în secțiunea cu echipament retro.

Printre operele recuperate se află o versiune alterată a picturii ”Nașterea lui Venus” aparținându-i lui Botticelli.

Venus, 1985, Andy Warhol - imagine digitală - The Andy Warhol Museum, Pittsburgh

”Talentul lui Andy Warhol nu a cunoscut limite”, a declarat într-un comunicat de presă Eric Shiner, directorul Muzeului Warhol. ”Aceste imagini generate pe calculator sunt mai modeste decât spiritul creativ al acestui artist care nu s-a temut să experimenteze și să adopte mediile noi de exprimare”.

Campbell’s, 1985, Andy Warhol, imagine digitală - The Andy Warhol Museum, Pittsburgh

Andy2, 1985, Andy Warhol, imagine digitală - The Andy Warhol Museum, Pittsburgh

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Lucrări digitale ale celebrului artist pop-art Andy Warhol, descoperite după 30 de ani