Video Lume virtuală, riscuri reale: Copiii sunt tot mai expuși pericolelor online. Cum îi protejăm

Tot mai mulţi copii primesc telefonul în mână înainte să citească sau să scrie. Şi odată cu el acces nelimitat la mediul online, locul în care capcanele sunt la tot pasul. Datele arată ingrijorător: în medie, un copil petrece peste 50 de ore pe săptămână în lumea virtuală, iar unul din doi adolescenţi a fost abordat pe internet de persoane necunoscute. De multe ori vorbim de agresori sau persoane cu identităţi false care încearcă să câştige încrederea tinerilor vulnerabili.

de Ana Maria Munteanu

la 14.04.2026 , 17:26

În ziua de azi, primirea primului telefon e un moment important în viaţa unui copil. La fel de important e însă şi pentru părinţi, chiar dacă unii încă nu-şi dau seama.

Călin a studiat problema şi a hotărât să amâne momentul pentru fiul lui: "Să ştie unde să intre, ce să facă, în cine să aibă încredere. Nu e ok internetul nici pentru adulți, dar pentru un copil de șapte ani este absolut oribil."

Mulţi părinţi gândesc aşa, dar se lasă convinşi: de insistenţa celor mici, de colegi sau prieteni. 

Articolul continuă după reclamă

Un lucru e clar: telefonul ar trebui să vină la pachet cu multă răspundere din partea celor mari şi cu reguli stricte pentru copii.

Mama unui adolescent de 15 ani a mărturisit pentru Observator 16: "Are în prezent alocate 3 ore. Sunt destul de mult în umbră şi există momente în care intervin. Îl las să-şi facă anumite alegeri, la altele ne consultăm. Dacă mi se pare că e vreun risc asociat."

Asta nu se întâmplă însă întodeauna. Lavinia are 17 ani şi telefon de la 5. Primeşte adesea mesaje de la persoane străine, dar spune că nu s-a temut niciodată.

Lipsă de atenţie, de concetrare, chiar depresie.  Am vorbit de multe ori despre efectele ecranelor şi ale internetului.

Se poate ajunge însă mult mai departe. Cazul lui Gabriel, olimpicul de 14 ani din Iaşi care şi-a luat viaţa după o provocare online, ne-a şocat pe toţi. Tatăl lui a înţeles prea târziu ce s-a întâmplat.

Iosif ne-a mărturisit: "El a fost împins de la spate. S-a dus la sinucidere. Izolarea de familie. Când era cu familia, el se simțea trist, când vorbea cu persoana respectivă, era fericit. Eu am fost vinovat că nu am comunicat cu el."

Chiar sora lui a văzut semnele: "Toată viaţa lui era pe telefon. Avea mesaje, conversaţii, chiar şi un jurnal tot pe telefon îl avea. Şi nu voia să vorbească cu nimeni, dar zâmbea foarte mult la telefon. (...) Îi manipulează şi apoi le dă provocări, ultima fiind sinuciderea. Şi pe mine a încercat să mă contacteze chiar în ziua de Paşti, duminica."

Se întâmplă în fiecare zi. Sute de copii sunt abordaţi de necunoscuţi cu identităţi false şi atraşi în fel şi fel capcane. Unele mortale. Mulţi nici nu au cum să se apere. Primesc telefoane de la o vârstă fragedă, înainte să înţeleagă şi să identifice riscurile.

Directorul "Salvaţi copiii" a vorbit pentru Observator 16 despre statistici ingrijorătoare: "Peste 50 de ore săptămânal, în medie petrecute de copii în mediul online, ceea ce înseamnă mai mult decât orele unui adult la un loc de muncă. Platformele mari, ele sunt construite tocmai pentru a menține utilizatorul acolo, pe platformă. Iar copiii care nu au o capacitate dezvoltată de autocontrol."

Numai în 2025, pe linia "Escape abuz", reprezentanţii "Salvaţi Copiii" au primit  peste 50 de mii de raportări şi aproape 70 de mii de materiale cu abuz sexual asupra minorilor. De două ori mai multe decât în anul precedent.

Iată numai câteva dintre mesajele anonime ale victimelor

  • "Bună ziua! Sunt adolescentă și sunt amenințată cu share-uirea de poze nepotrivite cu mine. Vreau să rămân anonimă. Ce pot face?"
  • "Bună ziua! Sunt urmărit constant pe internet de o persoană. Trimite mereu mesaje spam, cereri de prietenie și solicitări de mesaje. Am încercat sa îl blochez, am făcut raportări la site-uri respective, însă persoana respectivă își face mereu conturi noi și continuă să mă urmărească. Unde aș putea raporta asta?"
  • "Bună ziua! Aş vrea sa raportez o situație cu care mă confrunt. Sunt adolescentă și un bărbat matur îmi trimite imagini. Inițial nu i-am spus vârsta mea reală, dar chiar și după ce i-am transmis că sunt minoră, acesta nu a încetat."

Mulţi copii şi adolescenţi ascund astfel de situaţii. De aceea părinţii trebuie să fie atenţi la orice semnal.

Sociologul Antonio Amuza a explicat pentru Observator 16: "Când copilul nu mai vine către tine şi o făcea în trecut, ai putea să te întrebi ce s-a întâmplat, cine te-a înlocuit în relaţia cu el. E important să se păstreze dialogul dintre părinte şi copil."

Anca Isac, reprezentantă a Directoratului Național de Securitate Cibernetică adaugă: "Este foarte important să activăm controlul parental. Să verificăm periodic setările de confidenţialitate. Dar şi să verificăm din când în când lista de contacte ale copiilor noştri."

Părinții nu pot elimina pericolele din mediul online, dar le pot reduce. Iar cel mai important instrument, spun specialiștii, rămâne relația cu copilul și discuțiile sincere despre ce se întâmplă dincolo de ecran.

Cazul din Iași este un nou semnal de alarmă pentru părinți și autorități. Într-o lume în care copiii cresc online, siguranța lor depinde, mai mult ca oricând, de atenția și implicarea celor din jur.

Studiile arată că unul din doi copii români cu vârste între 12 şi 17 ani au fost contactaţi online de persoane necunoscute. Aproape 70% au văzut cel puţin o dată conţinut traumatizant, iar dintre aceştia, numai 5% cer ajutorul unui adult.

La nivel internaţional, Europol a descoperit că 105 copii au comis infractiuni grave, inclusiv 10 asasinate la comandă, in urma unor îndemnuri online.

Ana Maria Munteanu Like

Cred cu fermitate că jurnalismul de calitate ar trebui să fie de neclintit. Pentru asta fac tot ce îmi stă în putință să scot la iveală adevărul din orice “poveste”.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat scumpiri la alimente şi servicii după cele de la pompă?
Observator » Evenimente » Lume virtuală, riscuri reale: Copiii sunt tot mai expuși pericolelor online. Cum îi protejăm