Video Mai multe sortimente de arahide, retrase de la raft. Sunt contaminate cu aflatoxine
Avem încă o alertă alimentară, la numai o zi după cea privind salata de icre de hering, contaminată cu Listeria. Mai multe sortimente de arahide prăjte, vândute în magazinele Metro din toată ţara au fost retrase de la raft, în timp ce clienţii care au apucat să le cumpere sunt rugaţi să le ducă înapoi, până pe 30 mai, şi să nu le consume. Motivul ar fi detectarea aflatoxinelor peste limitele admise, nişte substanţe toxice produse de mucegaiuri şi considerate a fi cancerigene.
Sunt mai multe sortimente de arahide contaminate. Vorbim despre arahide decojite, prăjite, finelife în variantele de 2 kg, 50 g şi 150 g, dar şi despre arahide decojite sărate la 1 kk şi la 400 g. Aceste sortimente au fost retrase de la raft pentru că s-au detectat aflatoxine peste limita admisă.
Sunt mai multe loturi cu probleme, iar pentru a le identifica trebuie să verificaţi atent data de expirare, precum şi la codul de bare. Consumul de produse cu aflatoxine în cantităţi mari poate dăuna sănătăţii. Vorbim despre probleme digestive, ficat afectat, febră sau stare de rău. Există şi riscuri pe termen lung, mai exact scăderea imunităţii, cancer hepatic sau probleme de dezvoltare la copii.
Dacă aveţi astfel de produse acasă, nu le consumaţi sub nicio formă. Le puteţi returna la magazin şi veţi primi banii înapoi fără a mai fi nevoie să prezentaţi bonul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
