Mama ucisă de fiica poliţistă lucra la Primăria Târgu-Jiu. Colegii femeii sunt în stare de şoc: "Era fericită că avea un nepoţel" (Video)
Şoc în comuna gorjeană Băleşti, de lângă Târgu Jiu, acolo unde o tânără polițistă și-a pus capăt zilelor după ce și-a împușcat mama și fiul de doar 6 luni.

Şoc în comuna gorjeană Băleşti, de lângă Târgu Jiu, acolo unde o tânără polițistă și-a pus capăt zilelor după ce și-a împușcat mama și fiul de doar 6 luni.
Agenta a folosit arma din dotarea soțului său, polițist și el, care o deținea legal la domiciliu, după cum a transmis IPJ Gorj.
Dubla crimă din Gorj i-a îngrozit pe sătenii din Ceauru, dar şi pe colegii femeii de 54 de ani, împuşcată mortal de propria fiică.
Mama poliţistei era angajată în cadrul Direcţiei Publice de patrimoniu din cadrul Primăriei din Târgu Jiu din anul 2002 şi ocupa funcţia de secretar. Era în concediu de odihnă, mâine urmând să se întoarcă la serviciu.
- Noi detalii cutremurătoare în cazul dublei crime din Gorj. Prietena poliţistei care și-a împușcat bebelușul...
- O polițistă din Gorj și-a împușcat mortal mama și băiețelul de 6 luni, apoi s-a sinucis. Femeia a folosit...
- Polițista din Gorj care și-a ucis mama și bebelușul de 6 luni a fost găsită împușcată în cap chiar de...
- Georgiana a murit spulberată de tren la Valu lui Traian, în Constanța. Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor
- Burnout plătit scump. Pedeapsa primită de un şofer din Arad care şi-a turat maşina şi a umplut de fum o stradă...
"Nu s-a plâns niciodată că ar avea probleme în familie. Din contră, se lăuda tot timpul şi era foarte fericită pentru că avea un nepoţel de care se îngrijea foarte tare.
Nu se aştepta nimeni la aşa ceva. Mai ales că nu a venit niciodată să spună că ar avea probleme acasă, că nu s-ar înţelege cu fiica sau cu ginerele.
Era în concediu de odihnă, urma să înceapă serviciul mâine", a declarat Anamaria Ianc, purtător de cuvânt al Primăriei şi colegă cu femeia ucisă de fiica poliţistă.
Reamintim că, duminică seara, cu puțin înainte de ora 19.00, sătenii din Ceauru au ieșit cu mic cu mare la poartă, speriați de împușcăturile care s-au auzit dinspre casa în care locuiau Adela și Constantin Lăpădat, ambii agenți de poliție. La scurt timp după împușcături la locuința celor doi au început să vină echipaje medicale, dar și de la Poliție, pentru vecini devenind evident că s-a întâmplat ceva foarte grav.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Fii primul care comentează