O manevră criminală a dus la moartea a patru oameni, în Buzău. Microobuzul în care se aflau a fost spulberat
Patru oameni morţi şi 13 răniţi, dintre care unii în stare foarte gravă. Este bilanţul unui tragic accident produs aseară pe un drum naţional din Buzău, la o trecere de nivel cu calea ferată. Un microbuz a fost izbit violent de un tren şi târat sute de metri pe şine, după o manevră a șoferului.
Patru oameni morţi şi 13 răniţi, dintre care unii în stare foarte gravă. Este bilanţul unui tragic accident produs aseară pe un drum naţional din Buzău, la o trecere de nivel cu calea ferată. Un microbuz în care se aflau 16 persoane a fost izbit violent de un tren şi târat sute de metri pe şine. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie, iar la locul accidentului au venit zeci de pompieri, politişti şi medici. Prima concluzie a anchetei: şoferul microbuzului nu a respectat semnalele acustice şi luminoase şi a rupt chiar şi bariera.
Oamenii care se aflau în microbuz au fost încarceraţi, iar patru dintre ei au murit.
Nenorocirea s-a petrecut puţin după ora 21.00, la o trecere de cale ferată pe Drumul Naţional 2 B, în apropierea localităţii C.A. Rosetti. Martorii povestesc că şoferul microbuzului nu a ţinut cont de nimic. Ar fi depăşit coloana de maşini care aştepta să treacă trenul ce venea dinspre Bucureşti. Şi a ajuns direct în faţa locomotivei.
Impactul a fost atât de puternic încât microbuzul a fost târât mai bine de 500 de metri. Bucăţi din el încă se află pe linia de cale ferată, dar şi pe câmpul din apropiere.
- Accident între un microbuz şi o dubă în Roman. Doi adolescenţi au ajuns la spital
- Un microbuz şcolar a ars ca o torţă după impactul frontal cu un autoturism. Două persoane, transportate la...
- Un microbuz cu 10 pasageri s-a răsturnat pe marginea drumului, pe DN1 în Codlea. Patru persoane au ajuns la spital
- Microbuz cu şapte persoane, accident de groază cu un TIR şi un autoturism pe DN 1B, în Prahova. Unul dintre...
- Momentul în care o maşină intră în plin într-un microbuz plin cu călători, pe Valea Oltului. Cinci persoane...
Călătorii din tren au sărit imediat în ajutorul victimelor
Microbuzul se pare că se deplasa din direcţia Oradea către Tişiţa, iar marea parte a pasagerilor proveneau din localităţile învecinate acestei destinaţii.
Oamenii se întorceau din Franţa şi Germania, de la muncă, pentru a-şi petrece acasă sărbătorile de Paşte. În Oradea, şoferul microbuzului i-a preluat şi ar fi trebuit să-i ducă în siguranţă, în Galaţi şi Brăila. Firma care deţine vehiculul are autorizaţie şi licenţă de transport.
Încă de la anunţarea evenimentului s-a delanşat planul roşu de intervenţie cu acordul prefectului.
Printre ei se află şi şoferul microbuzului. Bărbatul este din Focşani.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰