Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marian Godină a pus tunurile pe Lucian Bode, după acuzațiile de plagiat: "Mi-ar fi rușine să mai ies din casă"

Marian Godină l-a criticat dur pe ministrul de Interne Lucian Bode, într-o postare pe Facebook, după acuzațiile de plagiat aduse de jurnalista Emilia Șercan. Membru al Serviciului de Acţiuni Speciale Braşov, din cadrul Poliției Române, Godină l-a numit "ipochimen" pe Bode, acuzându-l că nu are "pic de simț al ridicolului". "Dacă aș fi în locul ministrului de Interne mi-ar fi rușine să mai ies din casă. Mi-ar fi rușine să dau ochii cu oameni cunoscuți și cu familia, dar, mai ales, mi-ar fi rușine să dau ochii cu subalternii", a scris Marian Godină.

de Redactia Observator

la 24.11.2022 , 10:55

Marian Godină și Lucian Bode Marian Godină a pus tunurile pe Lucian Bode, după acuzațiile de plagiat: "Mi-ar fi rușine să mai ies din casă" - Facebook / Hepta

"După articolul de azi al Emiliei Șercan, în care face o analiză a tezei de doctorat a d-lui Lucian Bode așa cum ar fi trebuit să facă cei de la UBB, dar nu au făcut, dacă aș fi în locul ministrului de interne mi-ar fi rușine să mai ies din casă. Mi-ar fi rușine să dau ochii cu oameni cunoscuți și cu familia, dar, mai ales, mi-ar fi rușine să dau ochii cu subalternii.

Un om care pentru mândria sa de a fi doctor recurge la asemenea furtișaguri nu poate avea legitimitatea de a conduce tocmai Ministerul de Interne. E pur și simplu extrem de rușinos.

Gândiți-vă că acest om e salutat zilnic de militari de carieră, de generali, comisari șefi, chestori sau simpli subofițeri, oameni care au chiar în fișa postului să prindă hoți, oameni care se supun dispozițiilor acestui ins care nu știe nici măcar să scrie corect, asta pe lângă că a furat ce a scris pentru a părea el o somitate. Ce caracter să ai ca să îți dorești să pari ceea ce nu ești?

Articolul continuă după reclamă

Acest om ne reprezintă țara și postează pe Facebook întâlnirile sale cu omologi din Europa, fără a avea pic de simț al ridicolului. Atât am fost în stare să avem în fruntea Ministerului de Interne, doar pe acest impostor cu aere de om deștept. Ipochimenul ăsta scrie într-o teză de doctorat cuvântul "parametrii" cu doi "i" de șapte ori, semn că nu e doar o eroare, ci că e încă la nivelul unui elev de ciclul primar care crede cu tărie că acolo sunt doi "i". Atâta poate. Atâta îl duce mintea, atâta a învățat el la școală.

Pe acelaşi subiect

În schimb, nu îi e jenă să-și atribuie calupuri de text traduse din lucrări din engleză și nu are pic de rușine când iese la televizor și amenință că va da în judecată pe oricine va mai afirma că teza lui de doctorat e secretă. Să știi ce mizerii ai făcut acolo, asta dacă nu le-o fi făcut altcineva în locul lui și să mai ai și asemenea tupeu să ameninți mi se pare incredibil.

Teza nu e secretă, dar e maculatură. E o bătaie de joc, o rușine, o teză pe care ar putea să o scrie un elev de liceu cu mult timp liber, timp pentru căutat surse de copiat și de tradus din engleză.

Domnule Bode, aș crăpa de rușine în locul dumneavoastră! Dați-vă demisia!

Las articolul Emiliei în primul comentariu, e o lectură f interesantă, iar pentru că presa (nu toată) va ocoli subiectul, puteți distibui", a scris Marian Godină pe Facebook.

Lucian Bode, acuzat de jurnalista Emilia Șercan că a plagiat în lucrarea de doctorat

Jurnalista Emilia Șercan îl acuză de plagiat pe Lucian Bode, actualul ministru de Interne, într-o postare pe Facebook publicată joi dimineață. "Probele prezentate în această investigație demonstrează că Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din textul tezei doctorale", susține Șercan, precizând că în urma analizei a constatat că ministrul "a tradus cuvânt cu cuvânt din engleză pagini întregi din autori pe care nu i-a citat nici în notele de subsol".

Reamintim că jurnalista Emilia Şercan a fost cea care l-a acuzat și pe fostul ministrul al Educației Sorin Cîmpeanu că ar fi plagiat un curs universitar şi că şi-ar fi "însuşit fraudulos şi paternitatea" mai multor capitole semnate anterior de alţi autori, scandal în urma căruia Cîmpeanu a demisionat din funcție.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Marian Godină a pus tunurile pe Lucian Bode, după acuzațiile de plagiat: "Mi-ar fi rușine să mai ies din casă"