Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Marian Godină, mesaj dur după valul de accidente din weekend: "Pentru a civiliza şoferii şi a-i tempera e nevoie de bâtă, nu de vorbărie. Metaforic vorbind, desigur"

Nu mai puţin de 24 de români şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, în ultimele 3 zile. Au fost 17 accidente pe drumurile din România, cel mai grav fiind cel de pe DN2 dintre Bacău şi Adjud, accident în urma căruia au murit 7 persoane.

de Redactia Observator

la 26.07.2021 , 15:03

Marian Godină, mesaj dur după valul de accidente din weekend: "Pentru a civiliza şoferii şi a-i tempera e nevoie de bâtă, nu de vorbărie. Metaforic vorbind, desigur" - Facebook / Marian Godina

Marian Godină, fost  şi vocali poliţişti din România, spune că astfel de tragedii pot fi evitate doar dacă este înăsprită legislaţia rutieră. Şi nu doar înăsprită, ci aplicată "la sânge" pentru a descuraja teribilismul şoferilor.

"Pentru a civiliza şoferii şi a-i tempera, dar mai ales pentru a-i proteja pe cei care chiar circulă regulamentar, e nevoie de bâtă, nu de vorbăraie. Metaforic vorbind, desigur. Deşi poliţiştii sunt in deficit numeric, o legislaţie puternică ar putea face ca numărul accidentelor să scadă dramatic. Frumos e că pentru asta nu e nevoie de bani, ca pentru autostrăzi. Se poate face doar din pix, de către parlamentari.

În concluzie, dacă vreţi să vă simţiţi în siguranţă pe drumuri, susţineţi înăsprirea drastică a legislaţiei şi uitaţi de radare la vedere şi prevenţie, morţii de care auzim zilnic sunt dovada că aşa nu funcţionează. Maşini civile cu poliţişti în civil care să filmeze pe autostradă şi să-l oprească pe berbecul care stă la un metru în spatele tău, deşi ai peste 100km/h. Oprit, amendat şi permis reţinut. Stai, tată, pe bară, măcar o lună, lasă-i să circule pe ăia de vor să ajungă întregi acasă. Vrei să faci contestaţie? Fă! Dar când îţi vine in instanţă filmarea clară cu ce ai făcut, plăteşte, tati, tot deranjul, să te usture", a scris Marian Godină pe blogul său.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Marian Godină, mesaj dur după valul de accidente din weekend: "Pentru a civiliza şoferii şi a-i tempera e nevoie de bâtă, nu de vorbărie. Metaforic vorbind, desigur"