Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criminalul în serie Marius Csampar, eliberat de aceeași instanță care a "riscat" cu Ion Turnagiu. Interviu de arhivă (Video)

Parlamentul a decis ca liberarea condiționată să fie interzisă prin lege pentru cei care sunt închiși pentru crime, violuri și agresiuni sexuale. O modificare venită după eliberări în serie a unor criminali și indivizi care au comise fapte de violență. Cazul Turnagiu nu este singular. Același judecător a mai eliberat un alt bărbat condamnat pentru 6 crime, individ încarcerat în același penitenciar în care acum s-a lăsat cu demisii.

de Redactia Observator

la 18.06.2020 , 00:16

  • Marius Csampar a ucis șase persoane, în anii '90
  • 22 de ani de detenție, înainte de a fi eliberat, în mai 2020

Marius Csampar - Îţi intră în sânge. Te crezi nu Dumnezeu, că e prea mult spus Dumnezeu, al doilea după el te crezi. Cine s-ar risca să-mi dea mie drumul?

Răspunsul este: Judecătorii Tribunalului Mehedinți pe baza raportului conducerii penitenciarului Drobeta-Turnu Severin. Aceeaşi instanţă care "a riscat" și în cazul Turnagiu. Pe 20 mai, Marius Csampar - unul din cei mai cunoscuți criminali români, a părăsit închisoarea pe motiv că a stat suficient în detenţie.

Fragmente dintr-un interviu din 2008, oferit echipei Observator:

Vezi și

Reporter - Câte fapte aveţi?

Marius Csampar - Şase omoruri. Am vrut să intru, să iau bani, să fur, s-a întâmplat să moară, asta este. Pot să spun aşa: 93, 94, 94, 94, 96, 97. Cam la fiecare am tăiat victima.

Reporter - De ce?

Marius Csampar - Când faci asemenea infracţiuni şi nu vrei să te prindă. Poţi să devii şi profesionist dacă te duce capul mult.

Motivarea instanței - "Tribunalul consideră că perioada de pedeapsă executată de la data de 17.04.1997 până în prezent este suficientă pentru a acorda condamnatului beneficiul liberării condiţionate în scopul îndreptării şi resocializării sale"

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De cinci ori a mai încercat Csampar să iasă din închisoare. A 6-a oară i-a convins pe judecători.

Reporter - Tu speri să mai ieşi?

Marius Csampar - Speranţa moare ultima. Oricine sper să iasă de aici. Deci legea nu e atât de severă. Se gândeşte şi la noi.

Motivarea instanței - "Nu au fost identificate nevoi sau riscuri în vederea asistenţei psihlogice a contestatorului, acesta fiind stabil emoțional în momentul evaluării"

Marius Csampar - La ultima am făcut greşeala care m-a costat detenţia pe viaţă.

Reporter - În ce a constat greşeala asta?

Marius Csampar - Păi, în faptul că l-am lăsat pe acel martor să trăiască.

Marius Csampar - Pe mine mă supără modul ăsta de executare al pedepsei. Ei ne ţin tot pe secţia aia, tot în camerele alea, tot cu gratii, să nu pot să văd.

Spunea criminalul într-un interviu oferit echipei Observator în 2008. Însă în ultimii ani a putut să vadă mai mult decât gratiile. A avut regim deschis şi a muncit la dezinfectarea secțiilor - se arată în motivare. Pe finalul executării pedepsei, însă.

200 de zile muncite, în 22 de ani de detenție

În cei 22 de ani de detenţie, Marius Csampar a fost sancţionat disciplinar de 16 ori și a muncit puțin peste 200 de zile.

"Pe cale de consecinţă, stăruinţa în muncă nu este o condiţie îndeplinită", spunea Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prima instanţă care i-a refuzat cererea.

Din 2014 nu a mai făcut probleme. Iar conducerea penitenciarului i-a ridicat sancțiunile.

Motivarea instanței - "Dacă la nivelul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin s-a considerat că persoana privată de libertate Csampar Marius poate să execute pedeapsa în regim deschis cu posibilitatea de a presta muncă în exteriorul penitenciarului fără să fie supravegheat, atunci cu atât mai mult tribunalul consideră că este un deţinut disciplinat".

Ieri, ministrul Justiției a demis întreaga conducere a penitenciarului și a dispus verificări cu privire la modul în care s-au făcut rapoartele pentru liberările condiționate.

Marius Csampar - Ai vrea să spun că am coşmaruri? Nu am coşmaruri. Că le visez? Nu le visez. Te simţi puternic când faci aşa ceva. Şi dacă nu picam la puşcărie poate erau mult mai multe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Criminalul în serie Marius Csampar, eliberat de aceeași instanță care a "riscat" cu Ion Turnagiu. Interviu de arhivă (Video)