Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mărturii dramatice ale victimelor doctorului Tesloianu: "Am o infecţie acolo, la inimă". Încă o pacientă a murit la spital

O femeie de 74 de ani a murit azi-noapte la spital, după ce în vara anului trecut doctorul Tesloianu îi montase un stimulator cardiac. Pacienţii medicului caută disperaţi răspunsuri, iar de cinci zile conducerea spitalului din Iaşi tace. Ancheta merge însă mai departe: cabana construită de Tesloianu din şpăgi, într-o arie protejată, va fi demolată.

de Clara Mihociu

la 21.02.2023 , 20:10

Pacientă: Nu îmi e teamă de moarte, cum îmi este teamă, ferească Dumnezeu, să nu rămân paralizată. Vreau să ştiu, dar nici nu ştiu unde să sun! 

Doar ei ştiu ce e în inima lor. Pacienţii doctorului Tesloianu cer explicaţii. De trei ani, o femeie se agaţă de un fir subţire de viaţă.

Pacientă: Obosesc foarte repede, la doi trei paşi obosesc. Am o infecţie acolo de sânge la inimă. 

Vezi și

Fiica unui alt pacient acuză medicul că i-a îmbolnăvit tatăl mai mult decât era. Bărbatul, hipertensiv, a mers la un control.

Pe acelaşi subiect

Clara Mihociu, reporter Observator: Au trecut cinci zile de la momentul percheziţiilor de pe secţia de Cardiologie a Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. Nici până acum, însă, unitatea medicală nu a venit cu un punct de vedere oficial şi nici cu lămuriri pentru pacienţii doctorului Tesloianu. 

O femeie de 74 de ani a murit azi noapte pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului din Bacău. Femeia ajunsese pe mâinile doctorului Tesloianu în vara pentru un stimulator cardiac, dar de atunci starea ei s-a degradat. Familia a depus astăzi plângere la poliţie.

Discuţie complexă în sistemul medical românesc, după cazul dispozitivelor cardiace refolosite

Aproape 1.600 de pacienţi au suferit anul trecut intervenţii de montare a unor stenturi, stimulatoare şi defibrilatoare cardiace la Spitalul Sfântul Spiridon. Cazul şocant al dispozitivelor luate de la cadavre deschide o discuţie complexă în sistemul medical românesc. Reutilizarea dispozitivelor a fost complet interzisă la noi de acum aproape zece ani. În alte ţări, însă se practică.

Theodora Benedek, preşedintele Comisiei de Cardiologie a CNAS: În străinătate, atunci când se resterilizează anumite materiale, aceste procese se fac de niște firme acreditate. Nu o face fiecare în bucătăria lui proprie. Device-ul respectiv este livrat într-un pachet sigilat care poartă o dovadă a sterilitătii și a conformității. Transplantul cardiac înseamnă tot așa, scoți organul din corpul unui decedat și îl transplantezi în corpul altcuiva pentru a oferi o șansă la viață. 

Medicii legişti sunt însă categorici. 

George Cristian Curcă, director INML: Riscuri pot să fie, dacă nu sunt bine sterilizate și deci implici riscul de transmitere de infecții.

Între timp, ancheta continuă. Iar vila medicului, ridicată din şpăgi într-o arie protejată din Delta Moldovei, urmează să fie demolată în două săptămâni.

Gheorghe Bacuşcă, Garda de Mediu Iaşi: S-a aplicat o sancţiune principală de 7.500 de lei şi ca măsură complementară de desfiinţare lucrări şi aducerea la starea iniţială a zonei respective.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Mărturii dramatice ale victimelor doctorului Tesloianu: "Am o infecţie acolo, la inimă". Încă o pacientă a murit la spital