Video Mascaţii s-au întors la Alin Borcan, după ce influencerul a ieşit cu puşca la jurnalişti
Cu puşca în mână, pe jumătate dezbrăcat. Aşa i-a ameninţat un celebru TikToker pe procurorii care i-au periat casa într-un dosar de corupere a alegătorilor. Ce-i drept, curajul i-a venit abia după ce mascaţii au plecat. Mascaţii au dat însă check-in, în toată ţara, mai multor influenceri apropiaţi de Călin Georgescu. Caută probe pentru a vedea în ce măsură aceştia l-au promovat, contra cost, pe fostul candidat controversat.
"Au venit nişte hoţi cu cagule pe faţă şi l-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare. Doamnă, la mine nu-i, puteţi să-l căutaţi. Am venit să-i omor pe ăştia care mai devreme au plecat. Domnule Georgescu, să ştiţi că luptăm până la capăt!", a declarat influencerul Alin Borcan.
Ce rol ar fi avut influencerul în propulsarea candidatului
O ameninţare cât se poate de reală, mascată sub forma unei glume. Ca jurnalist, nu ştii cum să reacţionezi când cel căruia vrei să-i iei interviu te primeşte cu puşca, la bustul gol. Într-un spectacol bizar, dat în faţa casei sale din Timiş, tiktoker-ul Alin Borcan, simpatizant declarat al lui Călin Georgescu, lansează ameninţări directe mai ales la adresa mascaţilor. Anchetatorii cred că el ar fi avut un rol esenţial în promovarea fostului candidat la prezidenţiale şi îl acuză de coruperea electoratului.
Alin Borcan: Nu am influenţat, doar am spus urmăritorilor că vreau să îl votez pe Călin Georgescu. Îmi este foarte drag de el, îmi place cum gândeşte.
- O influenceriţă a cheltuit un milion de euro pe operaţii estetice pentru a deveni "femeia perfectă". Ce a păţit...
- O britanică a ajuns într-o închisoare "infestată cu șobolani" din Thailanda, după ce s-a lăudat pe TikTok că...
- O vedetă de pe TikTok a murit tragic la 24 de ani, alături de şoferul ei, într-un Volkswagen făcut bucăţi pe o...
- Un influencer de 45 de ani a murit subit, în timpul anesteziei generale. Brazilianul urma să îşi facă un tatuaj...
- Influencerul Arman Abbasi, bătut în Sectorul 5 de un tânăr care nu voia să fie filmat. "Un pumn fix în ochi"
R: Dar de ce îţi dă bani Peşchir?
Alin Borcan: Că îi place de mine, ca sunt haios.
După ieşirea şocantă, influencerul a rămas fără telefon, fără arma sa de tip airsoft, dar şi fără 5.000 de lei, amenda pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Autointitulat "regele TikTokului", Alin Borcan nu este străin de problemele cu legea. La începutul acestui an s-a ales cu dosar penal după ce a agresat o femeie pe stradă, în timpul unei provocări live pe TikTok.
Cine a mai fost vizat de anchetă
În urmă cu doi ani, influencerul popular mai ales în rândul adolescenţilor, a fost săltat de polițiști în timp ce făcea un live. Alin Borcan nu este singurul influencer vizat de anchetă.
Anchetatorii au făcut perchezitii şi în Sectorul 3 al Capitalei, la domiciliul lui Zidaru, cunoscut pe reţelele sociale ca Makaveli. De aici au fost ridicate mai multe documente şi medii de stocare ce urmează să fie analizate.
În total, 17 percheziţii în 10 judeţe. Vizitat de mascaţi a fost şi Bogdan Peşchir, omul de afaceri care ar fi finanţat campania lui Georgescu cu sute de mii de euro prin donații pe TikTok. Atât Bogdan Peşchir, cât şi Makaveli vor fi aduşi la audieri la Parchetul General din Capitală, în ceea ce pare a fi cea mai amplă investigaţie privind influenţa online în alegerile prezidenţiale din România.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰