Medicament pentru copii, retras din farmacii după ce corpuri metalice ar fi ajuns în flacoane
Alertă printre părinţii români. Debridat, unul dintre cele mai cunoscute medicamente pentru copii, a fost retras din farmacii. Mai multe corpuri metalice ar fi ajuns în flacoanele cu medicamente, în timpul fabricaţiei.
Alertă printre părinţii români. Debridat, unul dintre cele mai cunoscute medicamente pentru copii, a fost retras din farmacii. Mai multe corpuri metalice ar fi ajuns în flacoanele cu medicamente, în timpul fabricaţiei. Medicii pediatri recomandă alte tratamente pentru combaterea problemelor digestive, iar autorităţile le cer părinţilor să predea flacoanele cu Debridat în farmacii.
Producătorul francez a anunţat autorităţile din România că trebuie retrase de urgenţă loturile cu probleme din farmacii. Şi produsele care au fost deja vândute ar trebui distruse. Aşa că, dacă aveţi în casă, verificaţi cutiile.
Este vorba de flacoanele de 125 şi 250 de mililitri de Debridat, care expiră în intervalul mai-octombrie 2021 sau în primele patru luni din 2022. Medicamentele au ajuns în mai multe ţări europene.
În cazul în care aveţi medicamentul acasă, indicat ar fi să-l aduceţi într-o farmacie pentru a fi distrus. Nu puteţi face asta acasă decât prin intermediul unei firme specializate. În plus, nu aveţi voie să-l aruncaţi în canalizare sau în coşul de gunoi.
Agenţia Naţională a Medicamentului va verifica în câte farmacii sau depozite a intrat medicamentul în ţară şi în ce cantitate.
Alerta îi pune în dificultate pe medici.
Mulţi români s-au interesat deja de alternative pentru tratarea problemelor digestive la copii.
Producătorul francez a anunţat că va relua distribuţia medicamentului în Europa, la sfârşitul lunii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰