Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mersul trenurilor, afectat de vreme rea. Copac prăbuşit peste calea ferată în Bistriţa

Mersul trenurilor, afectat de vreme rea în Bistriţa. Traficul feroviar e întrerupt în urma prăbuşirii unui copac peste un stâlp electric pe calea ferată.

de Redactia Observator

la 18.03.2018 , 08:50

Copac prăbuşit peste calea ferată în Bistriţa - Bistriteanul.ro

Mersul trenurilor, afectat de vreme rea în Bistriţa. Traficul feroviar este întrerupt în urma prăbuşirii unui copac peste un stâlp de electricitate de lângă calea ferată între localităţile Şieu şi Şieuţ.

Traficul feroviar între localităţile Şieu şi Şieuţ din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost întrerupt în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce un copac s-a prăbuşit peste linia de înaltă tensiune din cauza vântului puternic, potrivit datelor comunicate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).

   În urma incidentului, un tren internaţional şi unul interregio au fost oprite în staţiile CFR din judeţ: trenul Braşov- Budapesta la Monor şi trenul Sărăţel- Braşov - Bucureşti la Mărişel.

Articolul continuă după reclamă

   Potrivit CJSU Bistriţa-Năsăud, la locul unde copacul s-a prăbuşit peste stâlpul de electricitate au intervenit Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Şieuţ şi Poliţia.

   De asemenea, a fost solicitată intervenţia unei drezine de la Dej, pentru a fi remediate defecţiunile apărute în urma căderii copacului pe stâlpul de electricitate. 

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?
Observator » Evenimente » Mersul trenurilor, afectat de vreme rea. Copac prăbuşit peste calea ferată în Bistriţa