Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mesajul lui Macron pentru România de 1 Decembrie: Naţiunile noastre împărtășesc același destin european

Președintele francez Emmanuel Macron a transmis un mesaj oficial de felicitare României cu ocazia Zilei Naționale, subliniind legăturile istorice de prietenie dintre cele două țări și rolul strategic al cooperării militare. Liderul de la Paris a reiterat angajamentul Franței pentru securitatea flancului estic al NATO și a lăudat parteneriatul bilateral, aflat în plină consolidare, în contextul relațiilor diplomatice de 145 de ani.

de Redactia Observator

la 01.12.2025 , 12:53

Macron, mesaj puternic de Ziua Națională: Franța rămâne aliat ferm al României Mesajul lui Macron pentru România de 1 Decembrie: Naţiunile noastre împărtășesc același destin european - Getty Images

"Cu ocazia Zilei Naționale a României, am plăcerea de a vă adresa, dumneavoastră și tuturor concetățenilor dumneavoastră, sincere felicitări. Doresc să exprim atașamentul profund al Franței față de legăturile istorice de prietenie și încredere dintre țările noastre, în contextul în care sărbătorim anul acesta 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Franța și România", a transmis preşedintele francez Emmanuel Macron

Liderul de la Versailles a subliniat că cele două popoare împărtăşesc "ambiția de a consolida în continuare aceste legături, bazându-ne pe Parteneriatul Strategic franco-român, a cărui foaie de parcurs este în curs de actualizare". 

"Relația noastră privilegiată se datorează și locului pe care îl ocupă francofonia în țara dumneavoastră, un adevărat catalizator pentru afinitatea noastră culturală și lingvistică.

Articolul continuă după reclamă

Securitatea se află în centrul relației noastre. Franța este un aliat de încredere și statornic pentru apărarea flancului estic al NATO și a teritoriului României. Chiar înainte de invazia rusă a Ucrainei din februarie 2022, Franța și-a exprimat dorința de a participa la acest efort colectiv de securitate și de descurajare și, la cererea dumneavoastră, se află la comanda Forței Multinaționale staționate la Cincu. Exercițiul DUCKU FOU din această toamnă a constituit un moment important, demonstrând capacitatea acestei forțe de a ajunge rapid la "nivelul de brigadă" cu aproape 5.000 de militari desfășurați.

Parteneriatul solid în domeniul apărării dintre cele două țări contribuie la consolidarea autonomiei strategice europene, a bazei industriale și tehnologice de apărare europeană și a pilonului european al NATO. Salut încrederea reafirmată a României și alegerea sa de parteneriat cu industria franceză de apărare, în special în ceea ce privește achiziția de rachete Mistral 3. Această alegere consolidează securitatea noastră colectivă, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și al NATO", a mai precizat Macron.

"Trebuie să continuăm această dinamică pozitivă prin concretizarea altor proiecte emblematice, inclusiv în cadrul instrumentelor noastre europene. În contextul revenirii războiului pe continentul nostru și în condițiile în care ne confruntăm cu aceleași provocări în materie de competitivitate a economiilor noastre și de protejare a democrațiilor noastre, trebuie să rămânem uniți într-un spirit european. Cooperarea fructuoasă dintre țările noastre contribuie mai mult ca niciodată la construirea unei Uniuni Europene mai puternice, mai suverane și mai competitive.

Așteptând să continuăm aceste discuții cu ocazia viitoarei dumneavoastră vizite la Paris, vă rog să primiți, Domnule Președinte, expresia înaltei mele considerații", a concluzionat Emmanuel Macron în mesajul său pentru preşedintele Nicuşor Dan. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » Mesajul lui Macron pentru România de 1 Decembrie: Naţiunile noastre împărtășesc același destin european