Observator » Evenimente » Metoda inedită folosită pentru consolidarea râului Timiș. Investiție de 7 milioane de euro

Video Metoda inedită folosită pentru consolidarea râului Timiș. Investiție de 7 milioane de euro

Iulia Pop | Timp citire: 2 minute
Publicat la 31.07.2026, 08:36 | Modificat la 31.07.2026, 08:55

După ani în care fiecare ploaie serioasă venea la pachet cu emoții pentru mii de oameni, un tronson de aproape 100 de kilometri al râului Timiș a fost consolidat complet. Intervenția este aparte pentru că, pe lângă soluțiile clasice, specialiștii au folosit metode inspirate din natură. 

Răchita, iarba și vegetația au fost transformate în aliați împotriva viiturilor într-un moment în care vara aduce ba caniculă, ba furtuni violente şi ploi cu nemiluita. 

Când vorbim despre consolidarea malurilor, ne gândim, de obicei, la beton. Aici, însă, o parte din muncă este făcută chiar de natură. Aceşti saci din geotextil, umpluţi cu pământ, răchita, iarba, dar şi alte plante ajută la stabilizarea terenului, iar această nouă formă de infrastructură face parte din sistemul de protecţie împotriva viiturilor.

"Se fac nişte nuiele de salcie şi se pun pe stratul de pământ, fundaţia lucrării. Pe ea, după aceea, se face lucrarea de consolidare a malului. Lucrările s-au făcut pentru a pune în siguranţă digul de apărare, existau anumite zone cu eroziuni. De aceea, şi lucrările sunt locale.", explică Bogdan Constantin, inginer-şef hidrotehnic

Articolul continuă după reclamă

Consolidarea râului Timiș a costat 7 milioane de euro, bani de la bugetul de stat.

"Avem trei tronsoane, unul este în amonte, chiar în aval de podul care traverseasză râul Timiş, acela are o lungime de 100 de metri. Aici ne aflăm pe cel mai lung sector, avem o lungime de 130 de metri.", adaugă Bogdan Constantin

Însă nu e singurul program menit să proteje comunităţile. Printr-un proiect-pilot european, în valoare de 13 milioane de euro, specialiștii schimbă strategia de luptă cu natura. În loc să blocheze apa, o vor lăsa să se reverse controlat în zone special amenajate.

Pe acelaşi subiect

"Toate directivele europene, ştiţi bine că, merg spre lucrări verzi, cât mai verzi, prietenoase cu mediul, să nu afecteze fauna, să nu afecteze vegetaţia.", mai precizează inginerul hidrotehnic

Din aceste fonduri, 1 milion de euro revine Administrației Bazinale de Apă Banat pentru a crea aceste "supape de siguranță" care vor salva satele de la dezastru. 

Iulia Pop

Reporter senior la Observator Antena 1, care acoperă partea de Vest a țării. Are peste 20 de ani de experienţă în jurnalism.

Like