Video Mihaela Berciu, de la primul consultant de imagine acreditat în România, la antrenoare de lideri. Ideea de la care a pornit în noua carieră
A fost primul consultant de imagine acreditat în România, iar acum s-a reinventat în antrenoare de lideri. Mihaela Berciu a vorbit la podcastul Shero despre cum putem renunţa la frici, învăţa din eşecuri şi mai ales cum se poate impune o femeie ca lider într-o lume dominată de bărbaţi.
"Eu n-am simţit niciun moment că fiind femeie este un dezavantaj. Şi cred că lucrul acesta m-a ajutat să fac proiecte foarte frumoase în viaţă". Mihaela Berciu a cunoscut succesul de tânără. A fost primul consultant de imagine acreditat din ţara noastră şi a dominat industria.
Avea totul, dar a simţit nevoia de schimbare. "Ajunsesem într-un confort în care am simţit că nu mai am loc unde să cresc. Am simţit că pot mai mult, am simţit că trebuie să fiu într-un loc care să mă ajute, să mă împingă să cresc".
După mai mulţi ani de studii în Anglia, Mihaela şi-a schimbat cariera. Acum e antrenoare de lideri. "Eu am intriodus în România conceptul de personal branding. Şi lucrând cu oamenii pe partea asta care însemna incluisiv comportament şi comunicare, deci nu doar cum ei arătau, mi-am dat seama că tiparele de comportament pe care noi le avem şi felul în care comunicăm au ceva în spate. Ceva mai adânc, ceva mai important", a povestit Mihaela Berciu.
Ca să îi schimbi pe alţii, trebuie mai întâi să te schimbi pe tine. A fost ideea de la care a pornit noua carieră a Mihaelei. "Care sunt principiile pentru a te transforma în liderul propriei vieţi? Eliminarea blocajelor emoţionale. Când mă refer la curaj, pentru mine asta înseamnă să ai curaj", explică Mihaela Berciu.
Curajul este punctul de pornire în relaţia Mihaelei cu clienţii ei. Chiar dacă asta înseamnă că poţi fi judecat. "Nu e treaba ta să mulţumeşti pe nimeni. Dorinţa sau încercarea de a-i mulţumi pe toţi vine din people pleasing, care şi asta este o limitare şi o limitare foarte puternică care, din nou, este alimentată de frica de a fi judecată".
Feminitatea face parte din trusa ei de unelte. "Sunt bărbaţi care conduc companii mari. Motivul pentru care eu reuşesc să-i fac pe ei să mă asculte este că mă duc pe feminin. Mă duc pe energia feminină. Şi atunci, ei, natural, se deschid".
Interviul integral din podcastul Shero poate fi urmărit pe canalul de Youtube al Alessandrei Stoicescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰