Video Ministerul de Interne marchează Ziua Copilului în avans, cu un eveniment tematic la sediul central
Ministerul Afacerilor Interne celebrează copiii de ziua lor, în avans. Miercuri, de la ora 8:30, micuţii sunt aşteptaţi la sediul MAI pentru a învăţa prin joacă cum să respecte reguli sau ce înseamnă grija faţă de semeni, ori cum să reacţioneze în situaţii de urgenţă.
Subiectul a fost dezbătut marți dimineață, în platoul Observator, alături de comisarii şefi Andrei Codău şi Alin Banu, reprezentanți ai MAI.
"Deși știm cu toții că 1 iunie este Ziua Copilului, evenimentul nostru este organizat mâine, 27 mai, la sediul MAI, Piața Revoluției, nr. 1A. Este un eveniment emblemă pentru noi, un eveniment ajuns la cea de-a 16-a ediție, acolo unde îi invităm în mod special pe copii, dar nu numai, să descopere într-un mod prietenos și interactiv viața, meseria, profesia din spatele uniformelor noastre", a explicat Alin Banu.
"De obicei, acolo unde vezi autospeciale, motociclete, luptători, te gândești că se întâmplă un eveniment important. Și este un eveniment extrem de important pentru noi, pentru că ne propunem și sperăm să creăm o zi memorabilă celor mici", a explicat Alin Banu.
Oficialii MAI au anunțat că la eveniment vor fi și prezenți și favoriții copiilor, caii și cățeii.
"Vom avea la fața locului și caii de serviciu, cățeii, vor fi exerciții demonstrative și vom avea ateliere în care copiii pot vedea lucruri pe care în mod uzual nu le pot vedea. Vom avea ateliere și cu teme actuale, securitatea cibernetică, cum se pot proteja de pericolele din online, dar și pentru cei mari", a explicat Andrei Codău.
"Vom aborda teme de la cele mai simple, precum traversarea pe la treceri de pietoni până la chestii ample, mai complicate, pentru că vom cuprinde toate zonele pe care cei mici trebuie să le cunoască", a explicat Andrei Codău.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
