Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ministerul Finanţelor, surpriză pentru românii care fac ţuică sau rachiu acasă. Ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a scăpa de accize

Românii care fac ţuică sau rachiu pentru consumul propriu ar putea scăpa de accize. Cu o condiţie însă: trebuie să producă sub 50 de litri pe an. În Maramureș, regiunea în care pălinca este carte de vizită, localnicii au închinat un pahar în cinstea proiectului de lege. 

de Dragoş Cuzuban

la 27.01.2022 , 20:17

Familia Bretan are o pălincărie autorizată într-un sat din Maramureş. Au cules fructele imediat după primul îngheţ, le-au lăsat la fermentat iar acum au încins cazanul cu lemn de fag. E o întreagă "artă"  transmisă din generaţie în generaţie să faci palinca. Oamenii spun că nu contează soiul fructelor, gradele băuturii sunt importante. 

"Are mărgele mari, deci horinca are undeva la 75 de grade". 

Iar înainte de a fi pusă în sticlă, horinca trebuie să treacă testul suprem.

Vezi și

"Horinca când se gată, tot aşa de mărgele o căutăm, o batem şi trebuie să se facă mărgeaua mică și măruntă tare".

Pe acelaşi subiect

Mulţi alţi localnici şi au făcut pălincării acasă. Şi au luat însă autorizaţii pentru că altfel nu au voie să producă băuturi. 

Aurel Bretan: Ăştia cu cazanele mari când pornesc, tu le culegi în august şi trebuie să le termini în septembrie, ei nu pornesc, ei pornesc mai spre toamnă aşa. Pentru toată lumea, care a putut şi şi-a mai făcut, şi-a făcut un pălincie pentru el.

Vestea că guvernanţii le pregătesc un cadou, scutirea de accize dacă produc sub 50 de litri pe an, a fost primită cu bucurie. Mai ales că în această zonă e lege: orice musafir intră în casă trebuie întâmpinat cu un pahar de tărie. 

"Pălinca asta o facem pentru noi. Vine cineva, să ai când vine. La noi a fost obiceiul de mai demult, când vine omul în casă i-ai dat un pahar de palincă".

"Dacă ai tu acasă, de ce să plăteşti după ea? Dacă tu ţi-o procuri. Sub cât? 100 de litri, hai să zici mai mult. Dar când e propria ta marfă nu trebuie".

Acum toţi românii care produc ţuică sau pălincă au obligaţia să se înregistreze la administraţia finanţelor publice, să declare pe proprie răsundere cât produc şi să plătească taxe.  Proiectul prevede că nu vor mai plăti accize nici cei care produc bere sau vin pentru membrii familiei şi pentru musafiri.

Dragoş Cuzuban Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Ministerul Finanţelor, surpriză pentru românii care fac ţuică sau rachiu acasă. Ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a scăpa de accize