Video Misiune specială pentru elevii bucureșteni: trebuie să strângă 20 de tone de deșeuri. Micuții, încurajați să recicleze cât mai mult
Elevilor din Bucureşti le-a fost lansată o provocare, pe cât de distractivă, pe atât de benefică pentru mediul înconjurător: un concurs prin care sunt încurajaţi să recicleze cât mai mult. Organizatorii îşi propun, astfel, ca în numai trei luni să strângă 20 de tone de deşeuri. La final, şcolile câştigătoare vor primi premii menite să încurajeze comportamentul responsabil printre elevi.
La şcoala numărul 24 din Capitală, elevii învaţă încă din clasa pregătitoare, în cadrul unei materii opţionale, să fie responsabili faţă de natura ce ne înconjoară.
Matias: Dacă reciclăm hârtie, nu vor mai fi foarte mulţi copaci tăiaţi.
Maria: Dacă reciclăm plasticul n-o să mai ajungă în apă şi astfel animalele nu l-ar mai mânca.
Elevii clasei a III-a B au venit de acasă cu maculatură pentru a fi dată la reciclat. În zilele următoare, copiii îşi propun să îşi unească forţele, pentru a strânge cât mai multe pet-uri de plastic. Nu este pentru prima dată când şcoala organizează astfel de acţiuni.
- Fraudă uriașă, percheziții în Bucureşti și 10 județe. O grupare a inventat un sistem fictiv de reciclare a...
- Târgu-Jiu spune "adio" gunoiului colectat la grămadă! Cum va schimba noul sistem digitalizat modul în care...
- Reciclarea ambalajelor, misiune imposibilă în satele şi comunele din Galaţi. Localnicii le strâng, dar nu prea...
- "Stegarul dac", sub control judiciar. Îi este interzis să participe la adunări publice
- Băutura tot mai consumată de români. Vânzările au crescut cu 15% anul trecut: "În ultimii 5 ani s-a dublat"
Corina Andrei, învățătoare: Colectăm mult. Colectăm electrocasnice mici, baterii, becuri, hârtie, pet-uri.
Aceasta este numai una dintre şcolile înscrise în concursul "Ambasadorii Mediului", organizat de Primăria Capitalei şi Armata Selectării Atente a Plasticului.
Oana Dobre, coordonator proiect: Într-o lună de zile, care este o lună activă de şcoală, un elev poate strânge până la 13 kilograme de deşeuri. În momentul ăsta s-au înscris 30 de şcoli din Bucureşti, mai au timp până la sfârşitul acestei săptămâni să se înscrie.
Organizatorii speră să aibă în jur de 200 de şcoli înscrise şi îşi propun să extindă astfel de proiecte şi la nivel naţionat. Premiul pentru şcoala câştigăroare va consta în 3 senzori de măsurat calitatea aerului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰