Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Moartea băiatului de 17 ani, care s-a prăbuşit din senin lângă mama sa, în autobuz. Părinţii îl ştiau sănătos, iar colegii susţin că nu băuse decât suc

Sfârşit subit pentru un tânăr din judeţul Iaşi. Băiatul de 17 ani a murit după ce i s-a făcut rău în autobuz, pe drumul spre casă. Adolescentul nu avea probleme de sănătate cunoscute, însă a mai ajuns în trecut la spital, cel mai probabil din cauza energizantelor.

de Clara Mihociu

la 26.04.2024 , 13:35

"Se aşteaptă rezultatele necropsiei şi rezultatele toxicologice pentru a vedea cu exactitate care a fost cauza decesului adolescentului de doar 17 ani. Nici familia nu-şi explică până în acest moment ce a putut să i se întâmple. Ei susţin că nu avea alte probleme de sănătate cunoscute, dar în urmă cu 2 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Paşcani, după ce consumase în exces băuturi energizante", transmite Clara Mihociu, reporter Observator.

A murit la 17 ani, în drum spre casă

"Totuşi, colegii şi cei din unitatea de învăţământ susţin că în ziua în care s-a întâmplat totul nu l-ar fi văzut să consume astfel de băuturi. Ar fi consumat în schimb mai multe sucuri. În drumul spre casă, unde mergea cu mama sa, după şedinţa cu părinţii de la şcoala unde învăţa, i s-a făcut rău chiar în autobuz", adaugă Clara Mihociu, reporter Observator.

Vezi și

"S-a sunat la 112, a venit o ambulanţă, iar băiatul a fost resuscitat timp de o oră. Apoi, a fost dus la Spitalul din Paşcani, unde a fost resuscitat alte 2 ore. A intrat în stop cardio-respirator de mai multe ori şi, în cele din urmă, s-a declarat decesul. Medicii au anunţat şi Poliţia şi s-a deschis un dosar penal în acest caz", mai spune Clara Mihociu, reporter Observator.

Pe acelaşi subiect

Ce spun oamenii legii

La data de 23 aprilie a.c., Poliția Municipiului Paşcani a fost sesizată de către reprezentanții unei unități medicale cu privire la faptul că un tânăr, de 17 ani a decedat la unitatea respectivă.Din cercetări a rezultat faptul că, în aceeași zi, acestuia i s-a făcut rău în timp ce se deplasa cu un mijloc de transport în comun pe raza municipiului Pașcani. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, acesta fiind transportat la spital.Ulterior, în urma manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au constatat decesul tânărului.Pe corpul persoanei nu au fost identificate urme vizibile de violență.A fost dispusă efectuarea necropsiei medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere de culpă.

În urmă cu două luni, un copil de 13 ani din Bistriţa-Năsăud a murit pe terenul de fotbal după un antrenament. Băuse trei energizante, a început să aibă palpitaţii, după care inima i-a cedat. Iar anul trecut, un adolescent de 17 ani a murit la mare, după mai multe doze de energizant.

Medicii spun că excesul de băuturi energizante cu taurină stimulează excesiv sistemul nervos şi provoacă creşterea ritmului cardiac. Alte simptome sunt ameţeli, anxietate sau respiraţie dificilă.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Moartea băiatului de 17 ani, care s-a prăbuşit din senin lângă mama sa, în autobuz. Părinţii îl ştiau sănătos, iar colegii susţin că nu băuse decât suc