Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mohamed Amra, supranumit "Musca", a fost arestat în România. Traficantul de droguri evadase acum 9 luni, din Franţa

Un francez extrem de periculos, căutat de polițiștii din toată Europa, a fost prins pe străzile din București. Individul a ucis doi poliţişti şi a rănit alţi trei în timp ce evada din maşina agenţilor. Individul de 30 de ani e cercetat pentru omor, trafic de droguri și sechestrare. Poreclit de forțele de ordine străine ''Musca'', criminalul va fi extrădat francezilor, cel mai probabil, săptămânile viitoare. Ministrul de Interne francez le-a mulțumit polițiștilor români.

de Redactia Observator

la 22.02.2025 , 19:43

Cunoscutul lider al unei bande de trafic de droguri, Mohamed Amra, care era în libertate de la evadarea sa, în luna mai, a fost arestat în România, a anunțat ministrul de Interne francez, Bruno Retailleau, pe contul său X. "Felicit toate forțele care au făcut posibilă, astăzi, arestarea lui Mohamed Amra în România", a scris ministrul, sâmbătă, înainte de a-i "mulțumi călduros României pentru cooperarea sa decisivă".

Mohamed Amra, prins în România

Bărbatul, supranumit "Musca", a evadat în circumstanțe spectaculoase din celula sa din Franța, în urmă cu nouă luni. El a fost arestat sâmbătă, la ora 15:30, de poliția română, în apropierea unui centru comercial, a declarat o sursă din poliție pentru Le Figaro. Pe 14 mai 2024, în timpul unui jaf ultra-sofisticat, doi ofițeri de penitenciar au fost uciși din cauza sa.

Vezi și

"Verificările sunt încă în curs de desfășurare", a declarat parchetul din Paris, care a făcut apel la prudență. Alte arestări ale complicilor lui Mohamed Amra urmează să aibă loc, notează procurorul general.

Pe acelaşi subiect

Reacţia lui Cătălin Predoiu

"Poliția Română l-a capturat, astăzi, pe celebrul traficant de droguri și terorist, Mohamed Amra. Acesta asasinase în Franța doi polițiști francezi și fugise din țară. Poliția Română l-a localizat, identificat și capturat în 48 de ore de la primirea informației că s-ar afla pe teritoriul nostru", transmite, sâmbătă, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

El adaugă că s-a bucurat să primească, în numele polițiștilor români, felicitările ministrului francez, Bruno Retailleau. Ministrul declară că a primit un apel telefonic din partea acestuia, în cursul zilei de sâmbătă.

Traficantul, în vârstă de 30 de ani, a evadat la data de 14 mai 2024, din Franța, în urma unui atac armat asupra unui vehicul al poliției penitenciare. În timpul acestui atac armat, doi agenți de penitenciare au fost uciși, iar alți trei au fost răniți grav, potrivit IGPR.

El a fost condamnat anterior pentru furt prin efracție și este, de asemenea, inculpat într-un caz de răpire și sechestrare care a dus la decesul victimei. Bărbatul are legături cunoscute cu grupări interlope din Marsilia, implicate în traficul de droguri, fiind cunoscut pentru comandarea si coordonarea, din penitenciarul unde se afla închis, a unui asasinat asupra altui traficant cu scopul de a-l deposeda de droguri.

În urma evadării, Interpol a emis o notiță roșie pe numele său, iar autoritățile franceze au declanșat planul Épervier, mobilizând sute de ofițeri de poliție și jandarmi pentru a-l captura. Persoana în cauză urmează a fi prezentată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru dispunerea măsurilor preventive, mai transmite IGPR.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum faceţi față temperaturilor extreme din aceste zile?
Observator » Evenimente » Mohamed Amra, supranumit "Musca", a fost arestat în România. Traficantul de droguri evadase acum 9 luni, din Franţa