Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care familia din Bacău este spulberată de tren. Mama, tatăl și fetițele lor au murit pe loc, după un impact înfiorător

Destine sfărâmate după o manevră periculoasă. O familie cu doi copii mici a murit duminică la amiază din Bacău, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren. În urma impactului, tatăl 34 de ani, mama de 31 de ani şi cele două fetițe ale lor cu vârste de 7 și 10 ani au murit pe loc. Potrivit unor surse din anchetă, la volan s-ar fi aflat femeia, care era însărcinată în 4 luni și care nu s-ar fi asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată din halta Orbeni. Momentul impactului devastator a fost filmat de camerele de supraveghere.

de Veronica Micu

la 17.07.2023 , 12:46

Tragedie, ieri, în localitatea Orbeni din judeţul Bacău. O familie întreagă a pierit după ce mașina în care se aflau nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată.

La volan s-ar fi aflat mama, care era însărcinată în 4 luni

În autoturism se aflau o tânără de 31 de ani, soțul ei 34 de ani și cele două fetițe ale lor, de 7 și 10 ani. Mergeau la pescuit și potrivit unor surse din anchetă, la volan s-ar fi aflat femeia.

Vezi și

Tânăra mamă, însărcinată în 4 luni, nu s-ar fi asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată din haltă și a urmat nenorocirea. Impactul a fost devastator și, din păcate, pentru niciunul dintre cei patru nu s-a mai putut face nimic. Întreaga familie a pierit pe loc.

Pe acelaşi subiect

Tragedia din Orbeni, filmată de o cameră de supraveghere

Garnitura care i-a lovit circula pe direcţia Suceava-Bucureşti, iar o cameră de supraveghere a filmat momentul tragediei, dar și intervenția pompierilor la locul accidentului.

Mecanicul trenului IR 1754, a fost cel care a sunat la 112, iar după accident polițiștii l-au dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. 

Garnitura care i-a lovit circula pe direcţia Suceava-Bucureşti, iar după accident traficul feroviar a fost blocat în zonă. Trei trenuri de călători au fost oprite în staţii.

"Din cauza accidentului rutier de la trecerea la nivel, de la ieșirea din Halta Orbeni, următoarele trei trenuri de călători au fost oprite temporar în stațiile adiacente, până la redeschiderea liniei Orbeni - Sascut: IR 1754 ( Suceava - București Nord), retras în halta Orbeni, IR 1543 ( Brașov - Iași), în halta Sascut și R 5404 (Pașcani - Mărășești), în stația Fărăoani", a informat Brânzan. La ora 17.30, traficul feroviar între Orbeni și Sascut, a fost reluat pe ambele fire de circulație. 

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Clara Mihociu -

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Momentul în care familia din Bacău este spulberată de tren. Mama, tatăl și fetițele lor au murit pe loc, după un impact înfiorător