Video Momită cu un loc de muncă, apoi transformată în sclavă. Detalii cumplite în cazul femeii exploatate 7 ani de doi soţi din Bucureşti
A trăit şapte ani într-un Iad. O femeie din Bucureşti a fost ţinută captivă într-un adăpost insalubru aşezat lângă cuşca unor câini, obligată să se prostitueze şi să facă videochat. Când nu era vândută clienţilor, femeia era pusă la munci grele şi primea mâncare doar o dată pe zi, cât să nu moară de foame. În plus, pe lângă ororile fizice, a fost supusă şi la o tortură psihică - i s-a interzis să-şi vadă în toată această perioadă, propriul copil. Cei care au exploatat-o sunt soţ şi soţie şi au fost reţinuţi. Ofiţerii DIICOT au reuşit, după o operaţiune ca-n filme, să o elibereze şi să o ducă într-un loc sigur.
Victima provenea dintr-o familie dezorganizată, cu venituri modeste. Indivizii au profitat de vulnerabilităţile femeii şi au momit-o cu un loc de muncă şi un adăpost. Doar că a ajuns să fie forţată să doarmă alături de câini, într-o anexă insalubră din sectorul 5 al Capitalei.
Şi tortura nu s-a oprit aici. I se oferea hrană doar o dată pe zi şi în cantităţi minime, doar pentru a supravieţui şi pentru a aduce în continuare profit familiei.
Salvată după ce a trăit un calvar, timp de 7 ani
Timp de 7 ani, femeia a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu individul care a racolat-o, dar şi să se prostitueze sau să ofere servicii pe platforme destinate adulţilor. Alteori, era pusă să muncească în construcţii, dar şi acolo era strict monitorizată şi totţi banii câştigaţi ajungeau pe mâna abuzatorilor, care nu au cedat nici la rugăminţile ei repetate de a fi lăsată măcar să îşi vadă copilul.
Ieri, au avut loc percheziţii în casa groazei, iar cei doi soţi de 44 şi, respectiv, 47 de ani, au fost reţinuţi. "Astăzi, 28 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au dispus reținerea a doi inculpați (un bărbat și o femeie, membri ai aceleași familii), cu vârstele de 44 și 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din cercetările efectuate a rezultat că, în anul 2013 inculpatul profitând de situația de vulnerabilitate a unei persoane vătămate majore ( provenită dintr-o familie dezorganizată, nivel redus de educație, fără locuință ) a recrutat-o prin inducerea în eroare că îi va asigura o locuință și un loc de muncă, iar în perioada 2013 - decembrie 2021 a adăpostit-o, prin constrângere, într-o locuință din municipiul București, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, și supunerea la prestarea de activități lucrative în mod forțat. Inițial, victima a fost obligată să practice prostituția într-o locație situată în sectorul 3 al municipiului București, iar ulterior să presteze activități de video-chat pe platforme destinate exclusiv adulților, banii astfel obținuți fiind însușiți de către inculpat. Persoana vătămată a fost adăpostită într-o anexă insalubră, situată lângă adăpostul câinilor crescuți de inculpat în scopul comercializării și i s-a oferit hrană o singură data pe zi, în cantități minime. În toată această perioadă, victima a fost constrânsă să întrețină relații sexuale cu inculpatul și obligată de acesta să presteze, sub stricta sa supraveghere, servicii lucrative în domeniul construcțiilor.
Banii astfel obținuți de către persoana vătămată au fost însușiți de inculpat și folosiți în interes personal și al familiei. În procesul de exploatarea a victimei a fost implicată și o inculpata , care împreună cu inculpatul, timp de șapte ani consecutivi, au izolat victima, împiedicând-o să-și revadă copilul și membrii de familie. Persoana vătămată a fost extrasă din mediul de risc și a beneficiat de măsuri de protecție specifice victimelor traficului de persoane. În cursul acestei zile a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la domiciliul inculpaților, pe raza municipiului București, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă", au transmis, ieri, reprezentanţii DIICOT.
Astăzi, cei doi soţi urmează să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰