Antena Meniu Search
x

Cu mortul pe bancheta din spate, opriţi de poliţişti aproape de Lugoj, pe autostradă

Polițiștii din județul Timiș au fost alertaţi la sfârșitul săptămânii trecute, printr-un apel la 112, că într-o mașină care circula pe autostrada Lugoj – Deva se afla un bărbat mort, pe bancheta din spate.

Mortul avea 84 de ani
Cu mortul pe bancheta din spate, opriţi de poliţişti aproape de Lugoj, pe autostradă - Facebook

Polițiștii din județul Timiș au fost alertaţi la sfârșitul săptămânii trecute, printr-un apel la 112, că într-o mașină care circula pe autostrada Lugoj – Deva se afla un bărbat mort, pe bancheta din spate.

Potrivit lugojinfo.ro, polițiștii au crezut în primă fază că o mașină s-a defectat pe autostradă, însă, mai apoi, oamenii legii au aflat că mai mulți indivizi transportau un cadavru pe bancheta din spate a mașinii. Aceștia au intrat în țară cu el pe la vama Nădlac.

Se pare că bărbatul mort transportat, de 84 de ani, a murit pe drum, fiind foarte bolnav. El venea din străinătate şi mergea la Sibiu. Când au ajuns în zona localității Făget, sibienii s-au gândit că ar fi mai bine să anunțe poliția.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, însă primele informații indică faptul că nu este vorba despre comiterea unei infracțiuni.

Trupul decedatului nu prezenta urme vizibile de violență, iar medicii legiști au preluat cadavrul pentru efectuarea necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Deocamdată, polițiștii nu pot preciza dacă bărbatul a murit în țară sau în străinătate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Observator » Evenimente » Cu mortul pe bancheta din spate, opriţi de poliţişti aproape de Lugoj, pe autostradă