Antena Meniu Search
x

Video Motivarea achitării lui Gabriel Oprea: Ministrul mergea cu o viteză "decentă", 110 km/h. "Vinovatul", groapa nesemnalizată

Poliţistul Bogdan Gigină ar fi trăit dacă mergea cu 55 de kilometri la oră. Este concluzia judecătorilor care au decis să îl achite pe generalul Gabriel Oprea.

Cristina Filip
de Cristina Filip

la 07.03.2023, 19:41

Vezi și

Judecătorul care l-a achitat pe Gabriel Oprea spune în motivare că singurul vinovat pentru moartea polițistului Gigină este șeful companiei care se ocupa de lucrări. 

84 de kilometri la oră este viteza cu care circula Bogdan Gigină, iar limuzina ministrului avea 110 km la oră. Conform judecătorilor este o viteză decentă pentru o coloană oficială. Conform experților, singurul scenariu în care ar fi putut frâna la timp era la o viteză de 50-55 kilometri la oră. Chiar și așa, spun judecătorii, nu viteza a fost cauza. Ci groapa nesemnalizată. 

Decizia în dosarul morții polițistului Gigină, care a venit după 7 ani de procese, nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel. Patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut agentul cu motocicleta a primit o condamnare de 2 ani şi 8 luni cu suspendare. Tribunalul Bucureşti a mai stabilit ca părinţii şi fosta soţie să primească daune de 350.000 de euro. 

Cum s-a petrecut tragedia

Tragedia s-a petrecut în octombrie 2015. Afară ploua torenţial. Bogdan Gigină primise ordin de serviciu: să urce pe motocicletă şi să deschidă drumul pentru coloana oficială a lui Oprea. A cerut retragerea din dispozitiv, dar ordinele nu se discută.

Graba, ploaia şi întunericul au transformat misiunea lui Gigină, într-o cursă mortală. Ultima din carieră, ultima din viaţa lui. A intrat cu viteză într-o groapă nesemnalizată, săpată în mijlocul bulevardului Ştirbei Vodă din Capitală. Procurorii DNA au susţinut că de vină pentru moartea lui Gigină e chiar fostul demnitar. Printr-un ordin de ministru, Gabriel Oprea şi-a oferit dreptul de a avea coloană oficială oricând doreşte.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Motivarea achitării lui Gabriel Oprea: Ministrul mergea cu o viteză "decentă", 110 km/h. "Vinovatul", groapa nesemnalizată