Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MS a revenit cu informații, după ce a anunțat că unui medic din Vâlcea i-ar fi paralizat fața după rapelul Covid: "Toate investigaţiile au infirmat diagnosticul"

Ministerul Sănătății a venit cu precizări, în cazul de la Vâlcea, unde o femeie ar fi suferit o paralizie facială, după rapelul la vaccinul BioNTech Pfizer. Nu se confirmă.

de Cristian Ionescu

la 05.02.2021 , 17:37

Ministerul Sănătății s-a răzgândit, în cazul medicului din Vâlcea căruia i-ar fi paralizat fața după a doua doză de vaccin Covid - Profimedia

Investigaţiile complexe făcute ulterior, spune ministerul, atât la spitalul din Vâlcea, cât şi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, au infirmat diagnosticul, iar pacienta se află în stare bună.

Diagnosticul nu se confirmă

"Ministerul Sănătăţii face următoarele precizări referitoare la cazul femeii de 32 de ani din Vâlcea cu suspiciune de paralizie facială periferică dreaptă după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty) despre care a informat în data de 4 februarie 2021: potrivit primului buletin de raportare a reacţiilor adverse post-vaccinare (RAPI), parafat de un medic specialist neurolog, pacienta prezenta simptomatologia unei paralizii faciale periferice drepte, mioclonii, episoade intermitente de vertij şi subfebrilitate; toate investigaţiile complexe efectuate ulterior debutului clinic atât la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cât şi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti au infirmat diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă", a transmis, vineri, ministerul Sănătății.

Articolul continuă după reclamă

Tot ministerul Sănătății anunța joi că a fost înregistrată o reacţie adversă rară, o paralizie temporară facială, după rapelul cu vaccin Pfizer, la un medic din Vâlcea.

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » MS a revenit cu informații, după ce a anunțat că unui medic din Vâlcea i-ar fi paralizat fața după rapelul Covid: "Toate investigaţiile au infirmat diagnosticul"