Negociatorul-şef al Uniunii Europene, deschis extinderii cu un an a tranziției după Brexit. Cu o condiţie
Negociatorul Uniunii Europene, Michel Barnier, este deschis extinderii cu un an a tranziţiei după Brexit. Această extindere ar fi condiţionată de acceptarea de către premierul britanic Theresa May a unui aşa-numit control dublu, pentru a se evita instalarea unei graniţe cu Irlanda de Nord.
Negociatorul Uniunii Europene, Michel Barnier, este deschis extinderii cu un an a tranziţiei după Brexit. Această extindere ar fi condiţionată de acceptarea de către premierul britanic Theresa May a unui aşa-numit control dublu, pentru a se evita instalarea unei graniţe cu Irlanda de Nord, au declarat diplomaţi citaţi de Financial Times.
Potrivit publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, citată de News.ro, Comisia Europeană s-a oferit să permită Marii Britanii să rămână în uniunea vamală şi pe piaţa internă dincolo de termenul convenit pentru tranziţie, respectiv sfârşitul lunii decembrie a anului 2020.
Barnier a declarat marţi că Uniunea Europeană şi Marea Britanie vor lucra „calm şi serios” în următoarele săptămâni pentru a ajunge la un acord privind Brexit fără să se creeze o graniţă strictă între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.
Donald Tusk: Un Brexit fără niciun fel de acord, mai probabil ca oricând
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, luni, că cele 27 de state rămase în blocul european după plecarea Marii Britanii trebuie să fie pregătite pentru un Brexit fără niciun acord, un scenariu „mai probabil ca oricând”.
Tusk a declarat că toate părţile trebuie să facă tot ce pot pentru a ajunge la un acord, adăugând că a invitat-o pe Theresa May, prim-ministrul britanic, să se adreseze celorlalţi 27 de lideri europeni miercuri după-amiază, în prima zi a unui summit UE de două zile.
Liderii celor 27 de state membre care vor rămâne în Uniunea Europeană vor discuta despre progresul negocierilor miercuri seara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰