Nicuşor Dan: "Salut decizia CCR. Asigur toţi magistraţii că munca lor este respectată"
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, miercuri, că salută decizia Curţii Constituţionale privind reforma pensiilor magistraţilor iar recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră.
"Salut decizia Curţii Constituţionale privind reforma pensiilor magistraţilor", arată preşedintele Nicuşor Dan într-un mesaj.
Şeful statului arată că "recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră".
"Asigur toţi magistraţii că munca lor este respectată, iar importanţa lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută", mai afirmă Nicuşor Dan.
Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte.
Reforma pensiilor magistraților este constituțională iar pensiile pot fi tăiate. După cinci amânări, judecătorii Curţii Constituţionale au respins cu 6 la 3 sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), au declarat surse CCR.
Legea merge acum la promulgare.
Aceasta prevede majorarea vârstei de pensionare de la 48 de ani la 65 de ani în 15 ani și reducerea cuantumului pensiei la 70% din
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰