Video Nicușor Dan, criticat pentru participarea la Consiliul pentru Pace. "Ne scuzăm pentru ce nu am făcut"

Doar Ungaria insistă să devină membră a Consiului de Pace, în timp ce Slovacia, alt stat cu o conducere apropiată de ideologia MAGA, nu-şi permite să plătească miliardul de dolari cerut de Donald Trump, aşa că stă pe margine. Cel puţin aceasta este scuza oficială. În Bulgaria mai existau nişte ezitări. Sofia voia, iniţial, să fie membră, dar apoi a declarat că vrea să participe la şedinţă tot ca observator, precum România.

Georgia Meloni, prietena lui Donald Trump, a anunţat că nu va merge nici ea la Washington, mai ales după ce a fost acoperită de un val de critici pentru că a spus că Italia va participa ca observator. Nicuşor Dan este liderul Uniunii Europene cu rangul cel mai înalt care participă la organismul plămăduit de Donald Trump. Nicuşor Dan nu a fost la Davos, acolo unde a fost denunţat imperialismul american şi ruptura în sistemul internaţional din cauza administraţiei Trump. Atunci, consilierul lui Nicuşor Dan pe probleme de securitate externă ne spunea că preşedintele "nu umblă teleleu prin lume".

De asemenea, Nicuşor Dan nu a fost nici la Adunarea Generală a ONU, organizaţie în care România este membră de 70 de ani, motivând că are o agendă internă foarte încărcată. Şi nici nu a participat la recent încheiata conferinţă de la Munchen, unde partenerii europeni au discutat despre cum continentul poate să se înarmeze şi să se blindeze mai bine în faţa ameninţărilor existente.

Nicuşor Dan merge, însă, la Washington şi acum vine explicaţia nouă despre scopul pe care abia l-am aflat dinspre preşedinţie. Are o motivaţie legată tot de politica internă. După alegerile din 2024 a existat o neîncredere din partea administraţiei americane, iar această deplasare ar avea ca scop să clarifice, odată pentru totdeauna, care este relaţia dintre SUA şi România. 

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Oana Popescu, directoarea Centrului Global Focus. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de aceasta:

- Apare un nou element în discurs, introdus de Nicușor Dan la radioul public, motivația aceasta, de care nu aflasem anterior: "poate după alegerile anulate din 2024, din partea administrației americane, față de tot acest context, cred că prezența României prin președintele ei ajută la a clarifica odată pentru totdeauna și diplomatic, și față de cetățeni, care e relația adevărată bilaterală între România și Statele Unite". Ce fel de dimensiune dă participării la Consiliul de Pace această motivație pe care a adus-o Nicușor Dan? 

- Niciuna, din punctul meu de vedere, pentru că nu văd ce legătură are una cu alta. Efectiv, sunt două lucruri complet diferite. Întâlnirea de acum n-are de-a face cu nimic din ce s-a întâmplat în România, nici cu interferențe rusești, nici cu absolut nimic pe această temă. Nici nu știu să existe vreo întâlnire bilaterală, vreo discuție în care să clarificăm acest tip de aspecte și, cu siguranță, nu le vom clarifica în vreun fel de întâlnire accidentală pe hol. Deci, mi se pare, în continuare, așa cum am mai spus-o, că este o alegere greșită din partea României.

Problema fundamentală cu această organizație este formatul ei, faptul că prevederile, modul în care este organizată, concentrarea de putere în mâinile președintelui american, lipsa mecanismelor de supraveghere transparente, lipsa statutului egal pentru toți participanții, pentru toate statele participante, faptul că participarea se cumpără, să zicem, nu se bazează pe egalitate în lumina Dreptului Internațional. Astea sunt problemele fundamentale care vin în contradicție cu bazele politicii externe românești. Ori mi se pare complet anormal, în acest context, ca România să fie reprezentată la cel mai înalt nivel.

Nici nu cred că Statele Unite aveau neapărat astfel de așteptări. Nu cred că relația strategică între România și Statele Unite, foarte puternică, în continuare, prin prisma apărării și cooperării pe tot ce înseamnă securitate, în asta stă. Iar dacă există, la nivel politic, pentru că despre acest palier vorbim, o lipsă de încredere, dacă există vreun fel de sensibilități la Washington, în primul rând că România a formulat foarte clar, în repetate rânduri, și președintele a făcut-o, că România nu este în niciun fel în culpă. Din contră, culpa este în partea cealaltă, în Rusia și proxii, agenții Rusiei.

Deci în niciun caz nu avem de ce să ne scuzăm pentru ceva ce nu am făcut. Iar în al doilea rând, dacă președintele consideră că există semne de întrebare, ele ar trebui cu siguranță lămurite deschis, transparent, în primul rând față de publicul din România și Statele Unite vor lua cu siguranță notă, dacă acest lucru se va întâmpla, iar această informare poate fi trimisă pe canalele diplomatice fără niciun fel de problemă. Întâlnirea de acum, de la Washington, are cu totul altă tematică, iar România ar fi trebuit să fie reprezentată proporțional cu importanța pe care această tematică o are pentru noi. 

- Adică la un nivel mai scăzut.

- Mai jos, la un nivel mult mai scăzut.

- Nicușor Dan categoric face, prin această declarație, face cu ochiul, da, părții suveraniste, așa-zis suveraniste, care a criticat că n-are poză cu Donald Trump, că nu s-a întâlnit cu Donald Trump, că n-a fost la Washington, pe de o parte. Pe de altă parte, tot așa-zis suveraniștii, respectiv partidele extremist-populiste, au cerut insistent ca Nicușor Dan să fie acolo la Washington. Să meargă, să participe, și când a participat, l-au ironizat că nu știe exact ce vrea. Prin demersul ăsta și prin acceptarea asta, care e, cam așa arată, cel puțin, un compromis cu partea suveranistă, ce fel de muniții le dă sau dacă le închide gura? Ce reușește Nicușor Dan în raport cu cetățenii care-l contestă și al căror președinte totuși este, că e președintele tuturor românilor, nu? 

- Bănuiesc că președintele, prin ceea ce face, și nu doar acum, vrea să fie cu adevărat reprezentativ pentru întreaga populație, vrea să arate că este președintele tuturor românilor, și al celor care l-au votat și al celor care nu l-au votat, și al celor care rezonează cu el din punct de vedere al valorilor și al altora, ceea ce, în sine, este în limitele mandatului constituțional și este laudabil. Modalitatea aleasă, însă, mie mi se pare una greșită, pentru că în momentul în care încerci să dai satisfacție tuturor, reușești să-ți pierzi propriul electorat care, până la urmă, are o identitate clară, pentru că avem o societate polarizată unde avem o incompatibilitate semnificativă de valori și de poziționare între tabăra suveranistă și tabăra democratică pro-europeană.

Nu se poate să le dăm dreptate amândurora, la fel cum nu se poate, așa cum formula acum câteva săptămâni, cred consilierul de politică externă al domnului președinte, că în problema Groenlanda președintele înțelege ambele tabere sau e de acord cu ambele tabere, nu mai știu care era exact formularea. Iar, nu se poate, că erau alb și negru, adică era vorba de o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a unui stat, nu poţi să fi în același timp de acord și împotriva acestui lucru. Iar în ce privește relația cu Statele Unite, nu cred că pierderea de imagine și de popularitate și de electorat pe care președintele o riscă în felul ăsta în plan intern, încă o dată, subliniez, nu cred că reușește să atragă de partea lui suveraniștii.

Din contră, reușește doar să genereze o confuzie ideologică și de valori care nu servește populației și nu servește unei relații mai bune cu Statele Unite. România are, în momentul de față, cum are întreaga Europă, o colaborare excelentă cu SUA în vederea apărării comune. Este un lucru recunoscut și la München ca fiind extrem de important. Sunt niște interdependențe, mai ales cu statele din prima linie, cum este și România, care sunt aproape de neînlocuit. Ori această relație e foarte puternică. SUA apreciază eforturile pe care le face România, realizările României, faptul că noi achiziționăm în continuare echipament american, că lucrăm foarte bine cu ei. Aici este de construit. Acea lipsă de încredere care e posibil să existe la nivel politic, nu poate fi câștigată la nivel politic decât dacă ne aliniem și noi la ideologia MAGA.

Ori asta ar fi o greșeală fundamentală, mai ales în contextul intern de acum. Pentru că nu putem să facem asta și același lucru îl face toată Europa, pentru că există această tensiune între o foarte bună colaborare la nivel securitar și economic și alegeri diametral opuse din punct de vedere ideologic. Ce se încearcă acum în Europa este să ne creștem suficient de repede, suficient de mult, valoarea pe care o aducem Washingtonului ca partener de securitate, astfel încât să determinăm Washingtonul să renunțe la pretenția să ne aliniem și ideologic cu ei. Ori același lucru îl putea face și România. Să continuăm să ne consolidăm acele zone unde chiar putem să livrăm ceva și unde acest lucru este apreciat de partenerul american și să nu ne mai batem capul cum anume vom rezolva această incompatibilitate de viziuni și de valori la nivel politic.

Nu e nevoie să o rezolvăm. E de consum intern. Și Marco Rubio și J.D. Vance și Donald Trump vor recurge în continuare la retorică. Vor face niște gesturi care vor fi pentru publicul de acasă, în primul rând. Noi, în Europa, vom avea propriile noastre poziționări, probabil opuse celor de la Washington în multe feluri. Asta nu înseamnă un conflict. Asta înseamnă că am acceptat că politica este una și fiecare o face cum consideră că este mai bine pentru el. Între timp, cooperarea funcționează la nivele pragmatice, concrete, bine mersi, și nu se împiedică în retorică.

- La conferința de securitate de la München, la care ați participat, pentru că vorbeați de alb și negru în speța Groenlandei, e vizibil deja, s-a remarcat, s-a sesizat din discuțiile pe care le-ați avut cu oficiali, cu oamenii care au participat acolo, că România încearcă să joace pe culoarul gri între alb și negru? 

- Cred că lucrul ăsta este înțeles la momentul ăsta și de partenerii europeni care nu ne acuză, să zicem, pentru această abordare, pentru că toată lumea are dificultăți în a înțelege cum trebuie să construiască această nouă relație cu Statele Unite. Unii au găsit o rezolvare, cea despre care vă spuneam mai devreme. Cred că este cea corectă pe termen lung. Alții, cum vedem și alte țări, Slovacia, Ungaria, deja erau pe o direcție convergentă din punct de vedere valoric. Bulgaria la fel. Ba din motive oportuniste, ba din motive ideologice, la fel și alții încearcă încă să facă un joc dintr-ăsta, undeva la mijloc.

Însă, în partea europeană, fără să fim acuzați că nu găsim un răspuns mai bun în momentul de față, se notează însă că România nu este cel mai de încredere partener, că nu suntem încă hotărâți, că încă nu am ales cu fermitate calea europeană așa cum o definește acest nou nucleu dur care se naște în Europa. Deci, dacă Europa celor două viteze sau mai multor viteze devine o realitate din ce în ce mai concretă, noi o să fim, din păcate, mai degrabă în cercul exterior, periferic, decât în cel de nucleu. Iar asta cred că ne aduce deserviciu, pentru că până la urmă stabilitatea și prosperitatea României au depins în mod fundamental, după 1989, de cât de aproape am reușit să rămânem de partenerii europeni și euroatlantici.

Și că a venit vorba despre asta și de partea cealaltă a Atlanticului, nu păcălim pe nimeni, adică cu atât mai mult cu cât avem de a face cu niște oameni care joacă foarte politic, care folosesc foarte mult abordările și poziționările politice, nu e ca și cum administrația Trump nu înțelege ce încercăm să facem și că încercăm așa să ne dăm bine, cum ar veni, făcând pe plac administrației de câte ori putem. Și lucrul ăsta, pe de o parte, sigur că e apreciat, se notează ca atare că suntem în continuare un partener, dar pe de altă parte ne trece în acea categorie a partenerilor dispensabili, adică cei care nu sunt suficient de puternici pe picioarele lor de hotărâți, astfel încât să ai o negociere mai mult sau mai puțin egală cu ei. Sunt cei care o să facă ce o să le spui, pentru că sunt un pic confuzi. 

- Aici mai vreau să insist cu un aspect la nivel de percepție. Faptul că la conferința de securitate de la Munchen, acolo unde au fost șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană, noi am participat la un nivel de reprezentare redus, cu ministrul de Externe și ministrul Apărării, pare mi se. Versus faptul că acum, la Washington, mergem la cel mai înalt nivel, asta indică la nivel de percepție, pentru partenerii europeni, o alegere de ierarhizare? Adică SUA e mai mare decât Uniunea Europeană? 

- Da, da, absolut. Și mi se pare complet eronat, pentru că mesajul pe care îl dăm este, până la urmă, că în momentul de față, în Europa, există niște țări clar aliniate unei direcții care subminează eforturile europene, anume Ungaria și, într-o măsură mai mică, Slovacia, și că mai există și niște țări ezitante, eventual oportuniste, pentru care mai important decât orice sunt obiectivele politice pe termen scurt, și acolo poate intra Bulgaria, poate intra România.

Că asta e din motive de situație politică instabilă în plan intern sau că e vorba de orientări strategice pe termen mai lung, nu prea contează foarte mult. În momentul ăsta, în fiecare zi cumva se refac calculele și Europa știe că astea sunt țările care contribuie în mod real la demersul de consolidare accelerată a capacității de rezistență europeană împotriva agresiunilor externe. Astea sunt țările pe care încă nu putem să contăm cu totul. Merg cu noi, dar undeva mai în spate, așa, și din când în când le mai alunecă piciorul pe lângă. Ori România riscă să intre în această categorie, pentru că nivelul de participare spune foarte multe.

Absența președintelui la Davos, la München, peste tot pe unde se discută subiectele fundamentale în momentul de față pentru, nu doar pentru Europa, și nu e o dihotomie, nu e un fel de Europa de-o parte a baricadei şi SUA de altă parte. Nu, nu, dar în momentul de față și Washingtonul vrea de la noi, de la Europa, să ne consolidăm rapid capacitatea de a ne asuma răspunderea pentru securitatea propriului continent. Ori România, prin ceea ce face, cumva își pune singură piedică, pentru că noi, în mod concret, chiar lucrăm în direcția asta. Noi facem achiziții, ne sporim capacitatea de producție, absorbim fonduri. Ne-am asumat în această sarcină și am început să o facem.

Dar la nivel politic ne manifestăm ca și cum încă nu prea știm în ce direcție să mergem și, din nou, să lipsim la discuțiile despre reconstrucția Ucrainei, despre sprijinul pentru Ucraina, despre eforturile colective europene, dar să participăm la ceva complet secundar, care deocamdată nu dă niciun semn concret că va rezolva ceva, Gaza sau orice altceva în lume, asta dă un semnal complet greșit diplomatic.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰