Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rușii au ocolit UE 9 ore ca să ajungă la Geneva, la negocieri cu ucrainenii și americanii

Delegaţia rusă a ocolit spațiile aeriene ale Poloniei, Germaniei, Greciei și Cehiei, transformând un zbor de trei ore într-un drum de peste nouă ore, pentru a ajunge la Geneva, unde Rusia, Ucraina și SUA au început marți o nouă rundă de negocieri pentru a găsi o soluție la războiul de patru ani din Ucraina. 

de Redactia Observator

la 17.02.2026 , 16:33

Rușii au ocolit UE 9 ore ca să ajungă la Geneva, la negocieri cu ucrainenii și americanii - Sursa: X/ @27khv

Avionul Il-96 a zburat deasupra Mării Negre, Turciei și Mării Mediterane, iar pentru aterizarea în Elveția a fost disponibil doar spațiul aerian al Italiei, potrivit TASS. Discuțiile se desfășoară cu ușile închise, fără acces pentru presă, a confirmat Ministerul elvețian de Externe și ulterior purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Zborul Il-96 către Elveția a durat peste nouă ore

Ce ar fi fost odinioară un zbor direct de trei ore de la Moscova s-a transformat într-un drum de peste nouă ore, avionul Il-96 ocolind spațiile aeriene ale Poloniei, Germaniei, Greciei și Cehiei și trecând pe deasupra Mării Negre, Turciei și Mediteranei, potrivit unei aplicaţii de tracking a avioanelor, preluată într-o postare pe X. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu este clar dacă rușii nu au primit permisiunea de a traversa direct sau dacă au ales ruta alternativă, însă traseul arată cât de complicate par șansele unui rezultat concret.

Delegația de 20 de persoane a fost condusă de consilierul Kremlinului, Vladimir Medinski, și de șeful GRU, Igor Kostyukov. Discuțiile cu reprezentanții ucraineni și americani au început la ora 15.00, ora României și se așteaptă să acopere o agendă mai largă decât rundele anterioare, inclusiv probleme teritoriale. 

Discuțiile cu reprezentanți ucraineni și americani au început la ora 15:00 a României, cu o agendă extinsă

Negocierile se bazează pe planul american dezvăluit în urmă cu câteva luni, centrul discuțiilor fiind posibilitatea unor concesii teritoriale din partea Kievului în schimbul garanțiilor de securitate occidentale. Blocaje majore rămân însă, în special privind soarta Donbasului, principalul centru industrial din estul Ucrainei: Moscova solicită retragerea forțelor ucrainene din regiunile controlate în Donețk, solicitare refuzată de Kiev.

Donald Trump, inițiatorul acestor negocieri, face presiuni pentru o soluționare diplomatică a conflictului declanșat de invazia rusă din februarie 2022.

"Ucraina ar trebui să vină la masa negocierilor, și repede", a declarat Trump luni seară, la bordul Air Force One.

Săptămâna trecută, el i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski "să se miște", afirmând că Rusia dorește "să ajungă la un acord".

Din partea Ucrainei participă Rustem Umerov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare, Kirill Budanov, șeful Administrației Prezidențiale, Andrii Gnatov, șeful Statului Major al armatei, David Arahamia, liderul partidului de guvernământ Slujitorul Poporului, Serghei Kislița, ministru adjunct de externe și actualul nr.2 al GUR, și Vadim Skibițki, oficial al Direcției principale de informații a Ministerului Apărării.

Din partea SUA participă emisarul special Steve Witkoff și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner. Potrivit unor surse CNN, la discuții ar putea fi prezenți și ministrul Armatei SUA, Daniel Driscoll, și comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus Grynkewich.

Negocierile se bazează pe planul american dezvăluit în urmă cu câteva luni, centrul discuțiilor fiind posibilitatea unor concesii teritoriale din partea Kievului în schimbul garanțiilor de securitate occidentale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă este mai greu să găsiţi un partener în era digitală?
Observator » Ştiri externe » Rușii au ocolit UE 9 ore ca să ajungă la Geneva, la negocieri cu ucrainenii și americanii